Descinderi cu mascati si caini la contrabandistii de tigari din Lugoj! A fost ridicata marfa de aproape 400.000 de lei, iar un traficant in varsta de 23 de ani a fost retinut in vederea arestarii

Politistii din Timis, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Faget, au efectuat doua descinderi la contrabandistii de tigari din Lugoj, in urma carora au descoperit si ridicat peste jumatate de milion de tigarete de contrabanda, iar o persoana a fost retinuta in vederea arestarii.


Potrivit unui comunicat emis de IGPR, actiunea s-a desfasurat in cadrul unui dosar penal aflat in instrumentarea Politiei Orasului Faget, in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda.

Astfel, marti, 15 septembrie, politistii din Faget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Faget, cu sprijinul lucratorilor vamali din cadrul echipelor mobile, al unui echipaj canin specializat in detectarea de tigari si droguri din cadrul Directiei Regionale Vamale Timisoara si al luptatorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale din cadrul I.P.J Timis, au efectuat 2 perchezitii domiciliare, in Lugoj, la locuintele unor persoane banuite de contrabanda. 

Activitatile au vizat probarea activitatii infractionale a doua persoane banuite de detinere si comercializare a produselor accizabile in municipiul Lugoj, respectiv tigari nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabanda, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

In urma perchezitiilor, politistii au descoperit 511.300 de tigarete netimbrate, adica peste 2.500 de cartuse de tigari, in valoare de aproximativ 384.000 de lei, ce au fost ridicate de Directia Regionala Vamala Timisoara, in vederea confiscarii.

De asemenea, doi traficanti de 23 si 72 de ani, din Lugoj, au fost condusi la sediul politiei. In urma audierilor, tanarul de 23 de ani a fost retinut pentru 24 de ore si introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul I.P.J Timis. (V.E.)

Leave a Reply