Inca un caz de Covid-19 la Primaria Timisoara! Un functionar de la Directia Economica a fost testat pozitiv, iar mai multi colegi au fost trimisi in izolare la domiciliu

Dupa ce, in urma cu o luna, sefa Infocentrului Turistic a fost testata pozitiv cu Covid-19, la Primaria Municipiului Timisoara a aparut inca un caz de coronavirus. Este vorba despre o angajata de la Directia Economica, iar mai multe persoane, considerate de inspectorii de sanatate publica contacti ai persoanei infectate, au fost trimise in izolare la domiciliu, dupa cum a dezvaluit ziuadevest.


Informatia a fost confirmata de Alina Pintilie, directorul Directiei de Comunicare, care ne-a transmis ca, intr-adevar, este vorba despre un caz de Covid-19 confirmat pana la aceasta ora (informatiile erau, initial, sunt doua – n.r.). Alti cinci angajati ai directiei, contacti ai persoanei infectate, sunt in autoizolare la domiciliu.

Alina Pintilie a mai precizat ca mai multe persoane sunt incluse in ancheta epidemiologica, dar, pana la aceasta ora, rezultatele testului pentru Covid-19 inca nu a fost primit de toata lumea.

Purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Timis, Cornelia Bubatu, a confirmat, de asemenea, ca in Primaria Municipiului Timisoara exista Covid-19. Directia de Sanatate Publica va oferi mai multe detalii despre acest caz, dupa finalizarea anchetei epidemiologice. (G.G.)

Leave a Reply