Prima vizita pe care noul ambasador al Indiei in Romania, Rahul Shrivastava, a facut-o in afara Bucurestiului, dupa ce in 30 iulie si-a prezentat scrisorile de acreditare in tara noastra, a fost judetul Timis.
Alegerea sa a fost influentata si de Carmen Rusmir, consulul onorific al Indiei la Timisoara, care a inclus in programul vizitei si o intrevedere a inaltului demnitar indian cu reprezentantul mediului de afaceri timisean, Georgica Cornu, presedintele CCIA Timis.
Intalnirea s-a desfasurat la sediul CCIA Timis, in urma cu cateva zile, si a avut ca obiectiv principal dezvoltarea schimburilor economice bilaterale si identificarea de oportunitati de afaceri.
Georgica Cornu a mentionat ca la nivelul judetului Timis, conform statisticilor Oficiului Registrului Comertului, sunt inmatriculate 16 companii cu asociati din India, cu o valoare a capitalului social subscris de 68.000 euro. Acestea activeaza in domenii precum textile, comert, alimentatie publica, servicii medicale, robotica, software, recrutare forta de munca.
In interventia sa, ambasadorul Indiei a afirmat ca exista mai multe domenii in care ar putea exista colaborari intre India si judetul Timis, precizand faptul ca la ora actuala tot mai multi cetateni indieni vin sa lucreze in Romania, muncitori in constructii, dar si specialisti in diferite domenii de activitate.
Ambasada primeste numeroase cereri de la firme indiene, in majoritate IMM-uri, care doresc sa intre in contact cu firme din Romania, disponibile intr-un newsletter saptamanal. In acest context, s-a stabilit ca programul intalnirilor de tip webinar programate pentru luna septembrie sa fie trimis si CCIAT, care le va distribui in randul firmelor timisene interesate sa faca afaceri cu India.
De asemenea, CCIAT va transmite Ambasadei Indiei programul de actiuni pentru perioada urmatoare cat si cererile de cooperare din partea firmelor timisene. La finalul intalnirii, ambasadorul Rahul Shrivastava a declarat ca doreste intensificarea schimburilor comerciale si a initiativelor de afaceri intre India si judetul Timis.
Potrivit datelor de la Ministerul de Externe, India este al doilea partener al Romaniei din Asia, dupa China. Investitii indiene in Romania. Conform statisticilor Oficiului National al Registrului Comertului, pe teritoriul Romaniei activeaza un numar de 365 de companii indiene.
La nivelul anului 2018, valoarea totala a schimburilor comerciale dintre Romania si India s-a cifrat la 690 milioane euro. Romania a exportat, in principal, masini, aparate si echipamente electrice, cu o pondere de 55,9%. In acelasi timp, importurile din India au vizat metale si produse din metal (25,1%), produse chimice si farmaceutice (22,0%), masini si echipamente (14,2%), produse textile (8,4%), produse alimentare (6,7%), mijloace de transport si componente (6,6%), materiale plastice si cauciuc (5,4%).
In India locuiesc circa 400 de persoane cu cetatenie romana, in principalele orase ale Indiei. Romanii care traiesc in India isi desfasoara activitatea in diverse sectoare de activitate: afaceri, invatamant, arta, stiinta, etc. Comunitatea indiana din Romania cuprinde circa 950 de persoane. (Radu Georgescu)