Pe 23 august 2020 se implinesc 76 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria Romaniei. Timp de 40 de ani, pana la prabusirea regimului comunist, pe 23 august s-a sarbatorit Ziua Nationala a Romaniei.
In 23 august 1944, regele Mihai anunta, la radio, ca Romania intoarce armele impotriva Germaniei naziste si se alatura Coalitiei Natiunilor Unite.
La 23 august 1944, Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste a fost precedata de arestarea maresalului Ion Antonescu si a altor demnitari din guvern.
Romania a intrat in razboi la 22 iunie 1941, alaturi de Germania, impotriva URSS, in vederea reintregirii teritoriului sau. Au fost angajate in operatiunile militare efectivele celor doua armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindata si 6 brigazi independente, precum si aviatia militara (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament si 146 de vanatoare).
In situatia in care Armata Rosie invadase deja nord-estul Romaniei in luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernauti-Botosani-Iasi-Chisinau-Tighina), desprinderea de puterile Axei si semnarea imediata a armistitiului cu Uniunea Sovietica devenise o necesitate urgenta si vitala, iar guvernul sovietic, fiind in tratative cu opozitia romaneasca la Stockholm, prin intermediarul ambasadoarei Uniunii Sovietice, Alexandra Kollontai si al trimisului roman Frederic Nanu, ameninta Romania cu reluarea ofensivei in septembrie, in caz de mentinere a tarii printre Puterile Axei scrie Wikipedia.org
Actul de la 23 august 1944 a fost programat sub auspiciile regale de catre o coalitie formata din partidele democratice interbelice (liberal, taranist si social-democrat) si partidul comunist, aliate in Blocul National Democrat), cu colaborarea unor ofiteri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea, Ion Negulescu s.a.
Imediat dupa demiterea si arestarea lui Ion Antonescu, Romania a iesit din alianta cu Puterile Axei, a declarat incetarea unilaterala a razboiului impotriva Aliatilor si a declarat razboi Germaniei si Ungariei.
Acordul de Armistitiu intre guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit si URSS-ului, pe de o parte, si guvernul Romaniei, pe de alta parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord in care au fost stabilite modalitatile politice de guvernare a Romaniei, precum si plata de despagubiri materiale catre URSS in valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub forma de bunuri.
Alt rezultat al schimbarii de alianta din 23 august 1944 a fost revenirea Transilvaniei de Nord in granitele Romaniei, in timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum si Basarabia si Bucovina de nord cedate Uniunii Sovietice, in 1940, ramaneau in posesia acestora.
Schimbarea de alianta a Romaniei din 23 august 1944 a accelerat inaintarea Aliatilor (printre care se numara acum Romania) spre granitele Germaniei, armata romana participand la operatiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul tarii sale, precum si la cele de pe teritoriile Ungariei si Cehoslovaciei pana la sfarsitul razboiului.
La putere era inscaunat un nou cabinet, format de noua coalitie, Blocul National Democrat, din care faceau parte atat partidele istorice, cat si comunistii.
„Astazi dictatura a fost inlaturata. Poporul reintra in drepturile lui. Regimul politic pe care il vom infaptui va fi un unul democratic”, se promitea in declaratia de constituire a Blocului National Democrat.
Din nefericire, lucrurile nu au stat tocmai asa. Romania a intrat in sfera de influenta a Uniunii Sovietice si au urmat peste 40 de ani de comunism.
Dincolo de implicatiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata romana a jucat un rol determinant, spun unii istorici, in desfasurarea celui de-al doilea razboi mondial. Actul istoric de la 23 august 1944 ramane, insa, si astazi subiect de polemici. Astfel, sustinatorii regelui Mihai ii atribuie acestuia rolul decisiv, in timp ce multi republicani considera gestul acestuia un act de tradare.
Partidele istorice, excluse de la putere, dar lasate sa functioneze chiar in timpul dictaturii lui Antonescu, au mentinut contacte cu Aliatii si au purtat discutii cu acestia, prin emisari trimisi de Iuliu Maniu la Ankara si la Cairo (de exemplu, Barbu Stirbei).
In acelasi timp, dupa batalia de la Stalingrad, guvernul lui Antonescu a purtat si el unele negocieri cu Aleksandra Kollontai, reprezentanta sovietica la Stockholm, prin Frederic Nanu. In negocierile cu reprezentantii lui Maniu, Aliatii, la cererea lui Stalin, pusesera conditia ca si comunistii sa fie implicati intr-un eventual nou guvern.
La 23 martie 1944, in timp ce Ion Antonescu era in vizita oficiala in Germania, regele Mihai l-a trimis pe generalul Constantin Sanatescu sa ii sondeze pe militarii de pe langa Ministerul de Razboi si Marele Stat Major despre care se credea ca sunt opozanti ai lui Antonescu daca erau dispusi sa treaca la actiune, insa rezultatul a fost dezamagitor, a doua zi primind vizita unui general, care a argumentat ca nu venise momentul unei lovituri de stat.
Dupa cateva zile, a avut loc un pranz de lucru cu Antonescu, in cadrul caruia regele Mihai si-a dat seama ca nu are rost sa incerce sa-l convinga pe seful guvernului de oportunitatea schimbarii orientarii externe a tarii.
In contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea Aliatilor, regele le-a cerut liderilor politici sa isi asume responsabilitatea de a se pronunta pentru pace, caz in care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia.
Acest lucru insa nu s-a intamplat, iar regele, deziluzionat, s-a convins ca avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armata, care, in urma unui tur de sondare al lui Sanatescu din mai 1944, nu considera ca venise momentul.
In august 1944, regele Mihai a sesizat un moment bun pentru lovitura de stat, intrucat Germania retrasese divizia de tancuri Gross Deutschland de pe frontul romanesc, in contextul in care armata sovietica se regrupa de cateva luni pe linia frontului si putea porni, in orice moment, un mare atac.
Serviciile secrete si politia secreta germana devenisera suspicioase, iar regina mama Elena a fost interogata de politia secreta germana, fara a dezvalui ca ar avea cunostinta de planurile fiului ei. Ca sa slabeasca suspiciunile, acesta a plecat, intre 16-18 august, la o vanatoare, ramanand intr-o asteptare discreta pentru urmatoarele doua zile, la Sinaia.
In cursul zilei de 20 august, regelui i-a parvenit vestea ca rusii lansasera Operatiunea Iasi-Chisinau, asa ca a plecat la volanul masinii Lincoln spre Bucuresti, insotit de secretarul Mircea Ionnitiu, de aghiotantul Emilian Ionescu si de generalul Gheorghe Mihail, consilierul sau pe probleme militare.
La Casa Noua a avut o intalnire a regelui cu liderii militari, care s-au pronuntat in favoarea loviturii; printre ei era si colonelul Dumitru Damaceanu, comandantul garnizoanei Bucuresti.
La intalnire au participat si Constantin Sanatescu, Ioan Mocsony-Starcea, Grigore Niculescu-Buzesti, Mircea Ionnitiu, generalii Gheorghe Mihail si Aurel Aldea. Damaceanu a fost intrebat de cat timp avea nevoie pentru a strange trupe pentru a ocupa puncte strategice din oras si a raspuns ca are nevoie de cinci zile, data loviturii fiind stabilita, in consecinta, pentru 26 august.
Generalul britanic Maitland Wilson (centru), seful Inaltului Comandament Aliat de la Cairo, caruia ii era adresata telegrama Regelui Mihai din 21-22 august.
In seara zilei de 21 august a avut loc o intalnire cu liderii politici (Iuliu Maniu, Constantin I. C. Bratianu (Dinu), Titel Petrescu si Lucretiu Patrascanu), in care participantii s-au pus de acord asupra planului stabilit in seara anterioara.
Regele i-a delegat pe Maniu si Patrascanu sa formuleze lista de ministri pentru noul guvern, pana pe data de 23 august. In cursul intalnirii, grupul reprezentantilor politici a aprobat textul unei telegrame ce urma a fi trimisa Inaltului Comandament Aliat de la Cairo, condus de generalul britanic Maitland Wilson.
Prin telegrama se cerea sprijinirea schimbarii de regim prin bombardarea simultana a unitatilor germane din nordul Capitalei (la nord de Aeroportul Baneasa) si a centrelor feroviare aflate la granita cu Ungaria si Iugoslavia.
Mocsoni-Styrcea, care era functionar la Ministerul Afacerilor Straine, s-a deplasat in aceeasi seara la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptand cele doua telegrame ale complotistilor pentru Ankara (pentru siguranta, transmiterea telegramelor catre Aliati se facea pe doua cai, atat prin Ankara, cat si printr-un aparat de emisie-receptie detinut de Iuliu Maniu).
In dimineata zilei de 22 august, inainte de a se intoarce la Bucuresti, a hotarat sa inoate in lac si s-a intalnit cu secretarul general al ministerului, Davidescu, care l-a informat ca Antonescu se intorcea in seara zilei curente de pe front si avea sa paraseasca a doua zi Bucurestiul, ceea ce ar fi lichidat planurile loviturii.
Fiind informat despre aceste lucruri, data a fost mutata, de urgenta, de rege, pe 23 august, fara a mai fi consultati liderii politici.
Lovitura de stat a fost initial privita cu puternica ostilitate de catre comunistii romani refugiati la Moscova, care preferau ca trupele sovietice sa intre in tara fara ca partidele democratice sa aiba un rol in victoria impotriva fascismului.
Relevanta in acest sens este marturia lui Gheorghe Apostol: „Ana (Pauker) a facut mare scandal cand a sosit in tara: „De ce s-a realizat 23 august? Fara el, tara ar fi fost ocupata de trupele sovietice, s-ar fi instaurat dictatura proletariatului de la inceput, nu s-ar fi dat timp de respiratie burgheziei!”
”Dupa fapt, insa, comunistii au inceput sa-si aroge toate meritele pentru reusita loviturii, incepand chiar cu articolele din ziarele comuniste din 24 august 1944.
Istoria acestui eveniment a fost falsificata, astfel, de la inceput, rolul regelui Mihai si al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea Partidului Comunist, care, in realitate, era la acea vreme o miscare ce activa in ilegalitate, cu un numar redus de membri, al carei principal merit a fost acela ca a furnizat la momentul oportun o militie care sa-i pazeasca pe cei arestati
Dupa razboi, 23 august a devenit ziua nationala a Romaniei si era sarbatorita cu mare fast, in fiecare an, de regimul comunist. Paradele militare erau nelipsite, la fel si spectacolele omagiale cu pionieri si muncitori. (I.P.)
