VETO. Suma istorica obtinuta de Klaus Iohannis la Bruxelles pentru repornirea economiei Romaniei, blocata de Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat, astazi, o rezolutie prin care avertizeaza ca nu va aproba acordul sefilor de state si de guverne din tarile UE, privind bugetul multianual al blocului comunitar, daca acesta nu va fi imbunatatit.


Cu alte cuvinte, deocamdata, cele 80 de miliarde obtinute de presedintele Klaus Iohannis pentru repornirea economiei Romaniei, dupa patru zile si patru nopti de negocieri, raman in stadiul de promisiune istorica…

Parlamentul European ameninta printr-o rezolutie votata, joi, 23.07.2020, ca nu va aproba acordul sefilor de state si de guverne din tarile UE privind bugetul multianual al blocului comunitar, daca acesta nu va fi „imbunatatit”. Eurodeputații critica in special diminuarea sumelor alocate pe anumite domenii.

Legislativul european trebuie sa se pronunte pana la sfarsitul anului asupra cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027. In rezolutia adoptata joi cu 465 de voturi pentru, 150 impotriva si 67 de abtineri, eurodeputatii contesta actuala forma a bugetului in si avertizeaza ca Parlamentul European „este pregatit sa refuze sa-si dea aprobarea (…) pana cand va fi gasit un acord satisfacator”, a transmis AFP, conform Agerpres.

Reamintim ca la capatul unui summit maraton, liderii europeni au convenit marti asupra unui pachet de relansare economica post-pandemie alcatuit din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, prevazut cu o suma totala de 1.074 miliarde de euro (inferioara propunerii Comisiei Europene de 1.100 de miliarde de euro) si dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, impartit in 390 de miliarde granturi si 360 de miliarde imprumuturi care vor putea fi accesate de statele membre cu conditia realizarii unor reforme.

Dar in timp ce majoritatea liderilor europeni au calificat acest pachet drept o decizie istorica, europarlamentarii din mai multe grupuri politice au criticat mai ales reducerea sumelor alocate pe anumite capitole din buget, cum ar fi sanatatea, educatia, apararea, cercetarea si dezvoltarea, precum si lipsa unei legaturi clare intre accesarea fondurilor europene si statul de drept. (Mara Ion)

Leave a Reply