VIGILENTA. Cavalerii anti-Covid, reci si imposibil de manipulat. “Lacrimile Andreei Esca pregatesc starea de urgenta!”, este profetia unuia dintre liderii romanilor care nu cred in existenta virusului

Unul dintre liderii campaniei anti-Covid, regizorul Iulian Capsali (foto 2), persifleaza, intr-un text postat pe pagina sa de Facebook, drama familiala prin care a trecut vedeta ProTV Andreea Esca, care a recunoscut ca a fost infectata cu coronavirus, atat ea, cat si sotul si fiul ei, dar ca, din fericire, s-au vindecat, cu ajutorul medicilor si a lui Dumnezeu.


Prezenta in platoul televiziunii care a consacrat-o, luni seara, Andreea Esca a lamurit si de ce a ales sa nu faca vreo declaratie publica pana acum.

„Fiecare om cred ca are limitele lui si vreau sa le multumesc acelora care m-au privit ca pe un om. Nu sunt Dumnezeu, nu sunt un robot. Sunt un om! Nu e niciun mister, nu e niciun secret, nu e nicio rusine. Doar ca nu ma simteam in stare sa fac acest lucru si nu mi se parea normal ca eu sa dau declaratii in timp ce sotul meu era la un pas de moarte”.

Pe aproape intreg parcursul interviului, care a durat nu mai putin de 20 de minute, Esca s-a emotionat si a plans. Ea regreta ca “a lasat garda jos” si nu a fost si mai severa in respectarea regulilor de distantare la petrecerea din Olimp, unde au participat zeci de vedete la inaugurarea unui hotel.

Totusi, emotiile, sinceritatea si lacrimile Andreei Esca nu au reusit sa-i sensibilizeze si pe cavalerii anti-Covid, cei care se lupta din rasputeri ca sa salveze planeta din ghearele ocultei mondiale, condusa de Bill Gates, cei care ar fi pus la punct acest odios scenariu pandemic. Cu atat mai putin pe Iulian Capsali…

Romanii lacrimeaza alaturi de Andreea Esca, cea care si-a pierdut gustul si mirosul (testat cu usturoiul) si al carei barbat a ajuns la masca de oxigen.

Asta in timp ce tara se duce de rapa dpdv social, politic, economic, al Sanatatii, Educatiei, sigurantei cetateanului, Armatei si Justitiei. In plina gripa spaniola (aprox. 70 milioane de victime in lume), Romanii faceau Marea Unire – Decembrie 1918.

In anul 1918 nu exista televiziune, cablu, Facebook, samd, nu aveam securisti deghizati in politicieni si jurnalisti care fac efortul zilnic de a paraliza energiile nationale prin exacerbarea spaimelor.

Atunci elitele erau nationaliste/suveraniste, acum pseudo-elitele sunt (ultra)globaliste, de la Plesu la Sora, de la Johannis, Basescu si Orban, la Ciolacu sau Barna.

In timp ce oamenii politici faceau atunci istorie, acum urmasii lor pregatesc, inclusiv pe lacrimile Escai, starea de urgenta“, este comentariul cinic al regizorului Iulian Capsali, fost presedinte al Aliantei pentru Demnitate Nationala si tot fost director editorial la ziarul Romania libera.

Opinia sa este sustinuta si de alti adepti ai curentului anti-Covid, luptatori de nadejde impotriva ocultei mondiale. “Pot sa cred ca spune adevarul! Pacat ca joaca un rol prost!”. (Nico Pop). “Nu le mearsa cu Marcel Pavel, o scoasera la inaintare pe Esca: gata vindecata si frumoasa ca o floare!”. (Cristina Tanasie).

Exasperat de lipsa de empatie si de ratiune a conspirationistilor, care fie nu cred in existenta virusului, fie vad un scenariu straveziu in spatele imbolnavirii Endreei Esca, Alex Dima, reporterul ProTV de la emisiunea “Romania, te iubesc!”, are o izbucnire nervoasa intr-un mesaj postat pe retelele de socializare.

„Opriti-va! Ignoranta si nepasarea voastra o sa ne coste pe toti! Ma uit cu groaza la parerile unor compatrioti despre interviul dat de Andreea Esca. Atata inconstienta… Ce e in mintea voastra cand ne spuneti ca suntem platiti sa spunem ca exista un virus? Treziti-va!”, le cere Alex Dima cavalerilor anti-Covid. (G.G.)

Leave a Reply