Noul manager al Aeroportului International “Traian Vuia” Timisoara este generalul de aviatie Dorel Gradinaru, seful Inspectoratului General de Aviatie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Numirea generalului la conducerea unuia dintre cele mai performante aeroporturi din Romania s-a produs, astazi, in cadrul sedintei noului Consiliu de Administratie al Aeroportului International Timisoara, dupa ce s-a votat revocarea din functia de director general al lui Daniel Idolu.
Generalul a participat la sedinta consiliului de administratie, desi, la inceputul dezbaterilor, inca nu avea vreo calitate oficiala. In conditiile in care Inspectoratul General de Aviatie este in subordinea ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, se poate trage concluzia ca aeroportul timisorean a intrat sub influenta politicianului din Caransebes.
De remarcat ca, zilele trecute, noul manager al Aeroportului International Timisoara a fost implicat intr-o altercatie cu soferul unui autoturism de lux, incident produs intr-o benzinarie din Bucuresti, ceea ce poate spune multe despre temperamentul sau vulcanic. (Vlad Enciu)