ABSORBTIE. In timp ce universitatile din Timisoara tot studiaza o posibila preluare a Universitatii “Eftimie Murgu” din Resita, aceasta a fuzionat cu Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita (UEMR), macinata de scandaluri penale, in ultimii ani, a ajuns in “curtea” academica a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).


Absorbtia institutiei de invatamant superior banatene fiind parafata, in urma cu o saptamana, de Senatul UBB.

Initiativa acestei integrari a pornit de la conducerea UEMR, care a fost sustinuta, in unanimitate, de Consiliul de Administratie si de Senatul UEMR, iar apoi a trecut si de Consiliul de Administratie al UBB.

Potrivit hotararii Senatului UBB, motivatia acestui demers academic este legata de realizarea mai multor proiecte comune, printre care:

  • dezvoltarea unor specializari noi din zona ingineriei/tehnologiei (complementare celor deja existente in UBB, in conditiile in care UBB are deja in structura doua facultati de inginerie si programe de inginerie/tehnologie derulate si in alte facultati ale Universitatii);
  • extinderea bazinului academic pentru specializarile existente deja in UBB;
  • ancorarea in proiectele paneuropene de tip Danubius. Nu in ultimul rand, in spiritul Legii Educatiei Nationale (LEN) din 2011, este vorba despre o concentrare a resurselor academice, cu impact asupra dezvoltarii regionale din Resita/Caras-Severin (inclusiv pentru comunitatile romanesti din zona de granita cu Romania).

„Stim ca prezenta academica in judetele tarii contributie la dezvoltarea economica si sociala a acestora. Romania a ales, imediat dupa Revolutia din 1989, calea de a infiinta universitati in judetele tarii.

Din pacate aceasta strategie nu a dat mereu rezultatele scontate, multe din aceste universitati neavand forta academica de a se dezvolta ca universitati locale/regionale puternice, din motive academice, demografice, de legislatie si/sau de resurse locale.

Legea Educatiei Nationale din 2011 a propus o alta cale si anume concentrarea de resurse academice prin fuziunea universitatilor locale cu cele traditionale, primele devenind astfel extensii ale acestora din urma, extensii care sa sustina apoi eficient dezvoltarea locala/regionala.

Asta este ceea ce am facut prin acest demers, gandit astfel intr-o logica «win-win». Speram ca acest demers sa fie urmat si de alte universitati mari ale Romaniei, pentru a concentra si a distribui inteligent resursele academice ale tarii”, declara rectorul UBB prof. univ. dr. Daniel David (foto 2).

Prin acest demers, Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita va deveni Centrul Universitar UBB din Resita, ca o extensie a UBB, avand in structura Facultatea de Inginerie (cu programe la nivel de licenta si master, inclusiv Scoala doctorala) si alte programe academice derulate la Resita, dar incluse in facultatile UBB din Cluj-Napoca.

Referindu-se la acest aspect, rectorul UBB a precizat ca, in acest fel integram, UEMR va fi integrata in UBB, dar respectand si incurajand traditia invatamantului superior din Resita.

“Prin Facultatea de Inginerie, pe care, in timp, dorim sa o profilam mai bine national/international) si excelenta locala/regionala (prin functionarea programelor din extensie in logica academica a UBB), totul fiind gandit intr-un parteneriat strategic cu autoritatile locale, pornind si de la unele componente validate ale experientei academice locale.

Intr-adevar, vom merge la Resita nu doar cu practicile academice ale UBB, ci si cu experienta UBB (inclusiv specialistii proprii) in relatia bidirectionala dezvoltarea locala/regionala”, a mai spus rectorul UBB.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita s-a infiintat in anul 1992, avand ca punct de plecare invatamantul tehnic superior – Institutul de subingineri infiintat in 1971 – si traditia in inginerie din Resita, unul dintre cele mai vechi si mai importante centre metalurgice şi constructoare de masini din Romania (cu incepere din 1771), UEMR proiectandu-se ca o universitate cu rol local/regional.

Reamintim ca Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita a fost curtata atat de Universitatea de Vest din Timisoara, care, in 2015, a anuntat ca “studiaza cu maxima seriozitatea posibilitatea unei preluari prin fuziune”, cat si de Universitatea Politehnica Timisoara, care, in 2018, “si-a exprimat acordul de preluare, prin absorbtie”.

In continuare, pentru formalizarea fuziunii vor fi parcurse etapele legale cerute de legislatia nationala, prin Ministerul Educatiei si Cercetarii. (E.T.)

Leave a Reply