O fabrica de dulciuri din Timisoara, scoasa la vanzare de proprietarii elvetieni. “Am primit cateva oferte de la potentiali parteneri”

Compania elvetiana Nestlé a anuntat scoaterea la vanzare a unitatii de productie din Timisoara, inchisa si pusa in conservare la inceputul anului trecut.


Am primit cateva oferte de la potentiali parteneri care sunt interesati sa cumpere aceasta proprietate. Din cauza pandemiei de coronavirus, toate acestea au fost amanate si vor fi reluate in momentul in care situatia se va imbunatati.

Decizia de a inchide fabrica din Timisoara nu a fost una usoara. Echipa era una profesionista. Impreuna cu autoritatile, am ajutat angajatii sa-si gaseasca alte joburi, fie la companii multinationale, fie la companii locale si inca pastram legatura cu ei.

Niciodata sa nu spui niciodata. Nestle este deschisa la noi oportunitati de afacere, iar daca vor exista le vom analiza”, spune Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé Romania.

Nestlé este unul dintre cei mai importanti jucatori din industria alimentara si a bauturilor la nivel global si, pana la sfarsitul anului, planuieste sa-si extinda afacerea prin lansarea de produse noi si dezvoltarea de canale noi de vanzare online si comunicare, urmand ca pana in 2025 toate ambalajele sa fie 100% reutilizabile

Proprietatea, care se desfasoara pe o suprafata de peste 21.000 de metri patrati, se afla in zona industriala si logistica din vestul Timisoarei. Aflata in proprietatea Nestlé din anul 2000, fabrica dispune de un spatiu de 10.000 de metri patrati de productie si peste 2.000 de metri patrati de birouri.

In ianuarie 2019, Nestle a decis sa inchida, dupa 18 ani, fabrica din Timisoara, si sa plateasca salarii compensatorii celor 400 de angajati. (R.G.)

Sursa: profit.ro

 

Leave a Reply