Evolutia leului de marti a fost calma, moneda unica fluctuand intr-un culoar de o jumatate de ban, valoare care devenit una obisnuita in ultimele saptamani.
Tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,84 – 4,845 lei, astfel ca media a crescut de la 4,8415 la 4,8428 lei.
Media dolarul american a coborat de la 4,3162 la 4,2916 lei.
Moneda elvetiana se deprecia la 1,066 – 1,069 franci/euro, astfel ca media ei a alunecat de la 4,5432 la 4,5381 lei.
Lira sterlina isi continua declinul fata de euro, iar cursul a scazut de la 5,3577 la 5,3408 lei, minim al ultimelor doua luni.
Uncia de aur fluctua pe pietele internationale intre 1.749 si 1.759 dolari, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur stabilit de BNR sa coboare, marti, de la 242,5507 la 242,3869 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut de la 2,19 la 2,20%.
Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,25%. Indicele la 12 luni s-a oprit la 2,35%.
In regiune, moneda poloneza s-a apreciat fata de euro la 4,431 – 4,447 zloti, iar forintul maghiar s-a depreciat la 346,9 – 349,4 forinti.
Vanzarile de locuinte din Statele Unite au scazut luna trecuta la minimul ultimilor noua ani şi jumatate, confirmand contractia din piata imobiliala din trimestrul al doilea provocata de pandemia cu Covid 19.
In termeni anuali, vanzarile de locuinte existente au scazut cu 26,6%, cel mai mare declin incepand cu 1982.
Aceste date au provocat aprecierea euro, care a urcat la 1,1233 – 1,1306 dolari.
Deprecierea monedei americane a fost insotita de cresterea bitcoin pe platformele specializate la 9.700 – 9.800 dolari.
Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.