A inceput vacanta! Teatru de papusi si numere de mima sunt motive de veselie pentru copii, la Iulius Town Timisoara. Programul de weekend este completat cu ritmuri antrenante si sesiuni prelungite de shopping, cu reduceri de „reintalnire”.
Timpul petrecut la cumparaturi vineri, 19 iunie 2020, va fi cu zambete. Si asta pentru ca, in intervalul orar 17 – 20, atmosfera din Iulius Mall este animata de mimi si bufoni. Numerele lor vor rapi zambete si ne vor transmite optimismul de care avem nevoie.
Sambata, muzica se va auzi in Iulius Gardens. Intre orele 18 si 22, cei veniti sa se relaxeze in parc, sa se bucure de natura si sa ia o pauza, vor avea parte si de programul DJ set oferit de ESD Studio.
Trei dorinte ale celor mici pot fi indeplinite duminica, de la ora 11, atunci cand sunt invitati la spectacolul de teatru de papusi „Pestisorul de Aur”. Povestea spusa de marionete este un proiect Magic Oz si va fi organizat in Family Plaza din Iulius Gardens.
Pentru a mentine siguranta, vor fi respectate masurile de distantare fizica, accesul fiind liber, dar in limita locurilor disponibile. Desfasurarea evenimentelor poate fi afectata de conditiile meteo, iar orice modificare se va anunta pe pagina de Facebook Iulius Town Timisoara.
De vacanta ne putem bucura impreuna si in parcul Iulius Gardens, un cadru natural ideal pentru sesiuni de joaca in aer liber. In plus, timpul liber poate fi prilejul pentru relaxare la terase, unde pot fi savurate preparate delicioase, cu respectarea masurilor de protectie si preventie.
Iar daca garderoba de vara necesita imbunatatiri ori mersul la shopping este modul tau de deconectare, brandurile tale preferate sunt acum pregatite de reintalnire. In plus, magazinele sarbatoresc revenirea cu reduceri atractive la colectiile de sezon. (I.P.)