Presedintele Colegiului Medicilor Timis, dr. Octavian Lazar Fulger, a mai primit o veste proasta de la Agentia Nationala de Integritate, dupa ce, in ultimii ani, si-a amestecat profesia cu afacerile imobiliare.
Potrivit unui comunicat al ANI, publicat astazi pe pagina de internet a agentiei, Lazar Fulger s-a aflat in stare de incompatibilitate, timp de aproape doi ani.
“In perioada exercitarii functiei de sef de sectie, a exercitat atat functia de manager, precum si activitati aferente acestei pozitii (in intervalul 28 noiembrie 2016 – 22 iunie 2018), cat si functia de administrator (in intervalul 22 noiembrie 2016 – 05 octombrie 2017) al unei societati, incalcand astfel dispozitiile Legii nr. 95/2006”, se mentioneaza in anuntul ANI.
De asemenea, se mai specifica faptul ca, in urma cu doua saptamani, seful medicilor din Timis a fost acuzat de conflict de interese administrativ.
“Agenția Naționala de Integritate a constatat, in data de 2 iunie 2020, si existenta conflictului de interese in materie administrativa in cazul lui Lazar Octavian Fulger, intrucat in perioada exercitarii functiei de Sef de sectie a detinut, respectiv detine parti sociale la două societati reglementate de Legea nr. 31/1990, care au stabilit relatii cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Pius Branzeu” Timisoara”.
Reamintim ca, Lazar Fulger se afla si in atentia Directiei de Risc Fiscal din cadrul ANAF, care, in urma unui control desfasurat in perioada februarie – aprilie 2019, a stabilit ca, in anul 2015, medicul a cheltuit cu 422.000 de lei mai mult decat a declarat. (V.E.)