Si daca PANDEMIA s-ar opri… Timisoara da startul concertelor in aer liber din Romania cu celebrele Cargo, Phoenix si Pro Musica

Primul concert in aer liber din Romania, care va fi organizat dupa 1 iunie, data ridicarii restrictiilor pandemiei de coronavirus, va avea loc la sfarsitul saptamanii viitoare, in Piata Libertatii din Timisoara. Vor fi invitate sa urce pe scena celebrele trupe timisorene Phoenix, Cargo si Pro Musica.


Daca nu vin toate trei, evenimentul va avea loc chiar si cu una singura, in fata a maximum 500 de spectatori, care vor sta pe scaune. Anuntul a fost facut, astazi, de primarul Nicolae Robu, in cadrul unei conferinte de presa.

„Vreau ca, saptamana viitoare, sa organizam un concert cu maximum 500 de participanti pe scaune, in conditiile legale. Timisorenii asteapta semne de apropiere de normalitate. Am gandit un concert in Piata Libertatii cu Phoenix, Cargo si Pro Musica. Sper sa poata veni toate trei, daca nu, chiar si cu o singura trupa”, a dezvaluit Nicolae Robu.

In acest context, primarul i-a rugat pe timisoreni sa respecte toate regulile pentru evitarea raspandirii virusului SARS-CoV-2, odata cu deschiderea teraselor, si a precizat ca in Timisoara nu se doresc restrictionari suplimentare.

„Vrem sa lasam lucrurile sa decurga cat mai natural, potrivit deciziilor luate la nivel central. Fac apel la cetateni sa nu trateze cu lejeritate lucrurile nici in perioada urmatoare. Vedem ca inca mai mor oameni, chiar daca nu multi, inca avem noi imbolnaviti, la Spitalul Victor Babes din Timisoara, chiar daca nu sunt multi. De aceea, trebuie sa tinem cont de toate masurile de precautie, pentru a nu ajunge in situatia de a o lua de la capat, cu starile de urgenta si cu toate interdictiile si restrictiile impuse de un anumit context”, a subliniat edilul Nicolae Robu.

Potrivit hotararii adoptate, joi, de Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, incepand cu data de 1 iunie este permisa organizarea si desfasurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale in aer liber, precum si a festivalurilor publice si private cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu locuri pe scaune aflate la o distanta de minimum 2 metri unul fata de celalalt si cu obligativitatea purtarii mastii de protectie in timpul spectacolului. (M.I.)

 

Leave a Reply