Proiectul de lege initiat de fosta presedinta a PNL, senatoarea de Timis Alina Gorghiu, privind executarea la domiciliu a pedepselor cu inchisoarea de pana la 7 ani si supravegherea prin bratara electronica a condamnatilor, a fost respins definitiv, miercuri, de Camera Deputatilor.
Dupa ce, in urma cu aproape doua luni, chiar la inceputul starii de urgenta, Senatul a adoptat proiectul Alinei Gorghiu cu 128 de voturi “pentru” si doua abtineri, de aceasta data, deputatii au fost extrem de fermi si au trimis aceasta propunere aberanta la cosul de gunoi al parlamentului. Nu mai putin de 305 voturi “impotriva” si o abtinere.
Marti, proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, pentru a fi respins, la propunerea liderului deputatilor PSD, Alfred Simonis (foto 2).
“A fost nevoie ca, astazi, luandu-i prin surprindere pe liberali, sa introducem proiectul pe ordinea de zi. A fost respins. Nu numai ca si cei de la PSD au votat pentru respingerea acestei initiative.
In timp ce planeta se confrunta cu aceasta criza, pandemie, cei de la PNL au introdus pe sestache, in aprilie, un proiect prin care cei care savarseau infractiuni grave sa execute pedepse la domiciliu. Nu mai exista pericolul ca acestia sa execute pedepsele in vilele de protocol”, a declarat Alfred Simonis.
Paradoxal, la momentul votarii proiectului de catre Senat, un coleg de-al sau din PSD, Serban Nicolae, avea o cu totul alta opinie.
“Initiativa este una care sa justifice necesitatea. PNL se gandeste la scoaterea infractorilor din inchisori pentru a nu suferi conditiile de detentie din inchisorile romanesti”, a precizat senatorul.
Sa mai spunem ca, imediat dupa votul pozitiv din Senat, liderul PNL Ludovic Orban a desfiintat-o pe Alina Gorghiu (“s-a autodescalificat, nici nu mai are nevoie de vreo sanctiune”), sustinand ca niciun senator PNL nu stiuse despre acest proiect, desi, in mod inexplicabil, toti l-au votat… (Mara Ion)