Conducerea IPJ Timis a decis, in aceasta seara, sa iasa din silenzio stampa si sa incerce sa risipeasca misterul care sta la baza destituirii din functie a agentului sef Valer Kovacs, politistul care a indraznit sa vorbeasca despre competitia amenzile Covid-19, dar si despre instaurarea in Politia Timis a “dictaturii” inspectorului sef Alin Petecel.
De altfel, managementul in forta practicat de Alin Petecel a fost tradat pana si in comunicatul trimis presei, in conditiile in care s-a precizat ca sanctiunea destituirii lui Valer Kovacs a fost avizata “univoc” de Consiliul de conducere al IPJ Timis.
De fapt, ofiteri cu functii de conducere care fac parte din echipa yesman-ilor cladita de Petecel in ultimii doi ani.
“Consiliul de conducere al IPJ Timis = slugile lui Petecel, adica exact acele persoane cu functii de conducere ajunse in astfel de pozitii prin trafic de influenta si abuz in serviciu. Exemple de slugi ale lui Petecel: Tataru Traian, sef Cabinet; Turnagiu, sef Ordine Publica; Tilca, sef Sectia 1; Andrei Emil, sef Sectia 2; Popa Alin, sef Sectia 4; Prohap Robert, sef Sectia 5; Dracea Radu, sef Sectia 1 Rurala; Draguta Petru, sef Politia Mun. Timisoara; Iacobescu Ionel, adjunctul sefului PMT; Glisici Dana, sefa Criminalistic; mai e si papagalul ala de la Biroul control intern, dar nu mai tin minte cum il cheama. Deci acestia reprezinta aceste pompoase structuri de control intern, consilii de disciplina, consilii de conducere”, este mesajul nervos prin care unul dintre sustinatorii lui Valer Kovacs si-a exprimat protestul impotriva acestei mascarade cazone.
Asadar, potrivit comunicatului IPJ Timis, agentul sef Valer Kovacs a fost destituit din politie din cauza ca, in perioada 2019 – 2020, ar fi savarsit mai multe abateri.
”In perioada 2019-2020, faptele savarsite de catre agentul de politie, au facut obiectul verificarilor structurii de control intern, cercetarilor prealabile si dupa caz a analizelor consiliului de disciplina, fiind aplicate gradual 6 sanctiuni disciplinare in temeiul prevederilor Legii nr. 360 din 2002 privind statutul politistului cu modificarile si completarile ulterioare.
Precizam faptul ca trei dintre faptele retinute au fost savarsite pe timpul starii de urgenta. (…) Mentionam faptul ca, ultima sanctiune dispusa, cea de destituire din politie, a fost din cauza comportamentului necorespunzator si neglijenta in indeplinirea indatoririlor de serviciu, constand in aceea ca agentul de politie a executat serviciul de patrulare si s-a prezentat la sediul I.P.J. Timis, cu ocazia citarii acestuia la Consiliul de Disciplina, cu armamentul personal asupra sa”, se arata in comunicatul Politiei Timis.
Agentul sef Valer Kovacs ar fi fost “executat” in mod cat se poate de legal, se specifica in comunicat, intrucat a fost urmata intocmai procedura si termenele stabilite de Ordonanta de Urgenta nr. 36 din 26 martie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum si pentru adoptarea unor masuri pe timpul starii de urgenta instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei.
Ca un corolar la operatiunea girata de IGPR si MAI prin care Valer Kovacs a fost eliminat din sistem, Consiliul de Conducere al I.P.J. Timis a concluzionat “univoc” ca “politistul a dat dovada de un comportament nedemn si ireconciliabil cu profesia de politist”. (V.E.)
Le mulțumesc tuturor pentru votul de”încredere”