Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Alba au demarat cercetarile in legatura cu posibile fapte de braconaj semnalate in zona comunei Lupsa, unde doi barbati au impuscat doi cai, pe care i-ar fi confundat cu ciute sau cu cerbi.
Politistii au transmis ca la data de 23.04.2020, in urma unei sesizari facuta de o persoana din comuna Lupsa, cu privire la faptul ca i-au fost impuscati doi cai, o echipa de cercetare formata din politisti ai Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase si criminalisti, sprijiniti de politistii din Baia de Aries si Lupsa, s-au deplasat in zona, pentru investigatii si identificarea persoanelor implicate.
Din primele cercetari efectuate s-a stabilit ca in perioada 21-22 aprilie 2020, pe timp de noapte, doi barbati de 40 si 21 de ani, din comuna Lupsa, ar fi participat la o partida ilegala de vanatoare, imprejurare in care ar fi impuscat cele doua animale, acestea fiind, probabil, confundate cu vanat.
Ulterior, pentru a ascunde fapta, barbatii le-ar fi ingropat si ar fi mascat zona cu vegetatie
Cercetarile sunt continuate, pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care a avut loc fapta si stabilirea intregii activitati infractionale a persoanelor vizate. (V.E.)