PIXURI pentru amenzi! Sefii unui inspectorat de politie din tara si-au dotat agentii din strada cu pixuri, izolate anti-Covid in sticle de plastic, pentru uzul exclusiv al persoanelor sanctionate contraventional

In timp ce agentul sef Valer Kovacs, de la IPJ Timis, tine capul de afis al presei nationale cu apelul adresat politistilor din intreaga tara de a renunta la competitia amenzilor si de a merge mai mult pe preventie, conducerea IPJ Olt a decis ca agentii trimisi la “vanatoare” de sanctiuni au nevoie de protectie.


Astfel, dupa cum au dezvaluit sindicalistii de la Europol, dotarea de ultima ora a politistilor olteni nu este vreo masca speciala sau cine stie ce manusi care sa-i protejeze de coronavirus, ci cate un… pix.

Asadar, in timp ce, pana si chestorul Bogdan Despescu recomanda o toleranta mai mare pe strada, sefii IPJ Olt s-au gandit cum sa-i protejeze mai bine pe cei care dau amenzi cu duiumul.

“Conducerea unitatii a asigurat pentru fiecare  autospeciala  de politie pixuri la conserva,  o inovatie care cel mai probabil urmeaza sa primeasca brevetul de inventie, ceea ce cu siguranta va starni invidia multor tari subdezvoltate din Europa de Vest,  precum Germania, Franta sau Marea Britanie.

Ca orice inventie, pixul pus la saramura are si un ”manual de utilizare„  elaborat de o comisie de specialisti din cadrul IPJ Olt:

  • pixul va fi folosit doar de persoanele sanctionate contraventional;
  • politistul nu va atinge sub nicio forma pixul;
  • sticla trebuie sa fie de 0.5 litri;
  • pixul folosit  va fi unul special;

Mai mult decat atat, la nivelul unitatii sunt implementate noi adaugiri la ”ordonantele militare” emise  de Grupul de Comunicare Strategica, prin care cetatenii condusi la sediul politiei sunt obligati sa declare daca sunt bolnavi de COVID-19 sau nu.

Asta este o dovada clara ca ”distantarea sociala” de la nivelul MAI e inlocuita cu  socializarea, iar lucrul cu publicul sau audientele nu sunt un impediment.

Totodata, ”specialistii” din cadrul IPJ Olt  au atras atentia ca in cazul in care politistii nu vor  legitima persoane, le vor fi retrase autospecialele de politie si vor patrula pe jos.

Daca la nivelul unitatii se doreste contabilizarea unor cifre, ii anuntam ca doar persoanele suspecte vor face obiectul legitimarii, conform procedurilor existente, dar cel mai probabil si in acest caz specialistii au elaborat noi proceduri  doar pentru IPJ Olt.

Acum stam si ne intrebam, daca vor fi retrase autospecialele, ce se va intampla cu pixul la conserva? Va merge politistul pe strada tinand intr-o mana agenda si in cealalta conserva?

Pana la noi directive pe care le vor primi din partea IPJ Olt, noi le sugeram colegilor sa respecte ordonantele militare emise de Grupul de Comunicare Strategica, sa se protejeze si sa respecte distantarea sociala si nu in ultimul rand sa actioneze conform procedurilor IGPR, ca despre inventii, brevete si minunatii tot vom auzi de acum inainte”, este mesajul postat pe Europol, prin care se anunta inventia pusa in practica de IPJ Olt.

Sindicalistii mai precizeaza ca, din nefericre, acesta nu eeste un pamflet, ci sunt mesaje care au fost transmise pe grupurile de socializare tip whatsapp de factorii de decizie din cadrul IPJ Olt. (V.E.)

Leave a Reply