Printre dosarele penale inregistrate, in ultima perioada, la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara si care au legatura cu pandemia de Covid-19 se afla si un caz complex de fals in acte publice, deschis ca urmare a unor plangeri depuse de prefectul Liliana Onet si de fosta directoare executiva a DSP Timis, Cornelia Cismas-Malac (foto 2).
Se sesizeaza aparitia in spatiul public a unui document oficial plasmuit, ce pare emis de DSP Timis, nedatat si fara numar, care poarta semnaturile falsificate a celor doua reclamante, dar, ce e si mai grav, poarta si stampilele celor doua institutii.
“Intrucat acel document este o plasmuire, am contactat de indata pe doamna prefect, care mi-a confirmat ca nici domnia sa nu a semnat acel document, motiv pentru care am sesizat deja organele de cercetare penala.
Din informatiile aflate pana in acet moment, a reiesit faptul ca documentul in cauza a fost receptionat de catre Primaria Dumbravita. Este posibil ca acel fals sa fi fost distribuit si altor primarii din judet”, se mentioneaza intr-o adresa prin care Cornelia Malac i-a cerut Marianei Radulescu, directoarea din acel moment al DSP Timis, sa formuleze o plangere penala la parchet, din partea institutiei, pentru fals si uz de fals, dar sa informeze si mass-media asupra descoperirii acelui fals grosolan.
“Inteleg sa formulez o plangere penala in nume propriu, urmand ca in numele institutiei, dumneavoastra sa dispuneti masurile pe care le apreciati necesare”, mai precizeaza Cornelia Malac. Ce se cere prin acel document plasmuit?
Ca si cum ar urma o mare seceta, provocata de Covid-19, autorul/autorii falsului cer autoritatilor locale identificarea urgenta a fantanilor, puturilor si cismelelor, intrucat “daca situatia epidemiologica o va impune, este nevoie de o cantitate mai mare de apa potabila pentru zonele carantinate afectate”.
Ancheta procurorilor, deocamdata in rem, urmeaza sa stabileasca autorii falsului, prin care s-a transmis o stare de panica la varful administratiilor locale, in conditiile in care acestia au avut acces la stampilele a doua institutii importante in campania de lupta impotriva coronavirusului. (G.I.)