Procurorul Codrin Gavra de la DNA Timisoara, care tocmai a finalizat rechizitoriul in dosarul spagilor de la DRDP Timisoara si a trimis in judecata 13 inculpati, printre care si 4 parlamentari PSD, este propus sa ocupe prin delegare functia de procuror sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie.
Propunerea urmeaza sa fie discutata saptamana vitoare, de membrii Sectiei pentru procurori din cadrul CSM, in conditiile in care, in acest moment, unul din posturile de procuror sef adjunct al DNA este vacant.
Institutia este condusa de procurorul sef Crin Bologa. Celalalt post de procuror sef adjunct este ocupat de Madalina Scarlat.
Codrin Gavra lucreaza in DNA din 2015. Anterior a lucrat la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, unde a instrumentat mai multe anchete meditizate: “Mita la varful Inspectoratului Scolar Arad”, “Mita in Finantele aradene”, sau “Mita la Universitatea Vasile Goldis”, conform presei locale.
La DNA, Gavra a instrumentat mai multe cazuri celebre, printre care cel al lui Eugen Silviu Posiar, seful Sectiei Medicina Interna din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenta Timisoara, trimis in judecata pentru luare de mita, trafic de influenta si fals intelectual, al politistului Nicu Mihaitoaia, de la DIICOT Timisoara, trimis in judecata pentru luare de mita si trafic de influenta, condamnat definitiv la 6 ani de inchisoare, sau al santajistilor de la Baia Mare, care au incercat sa-l “usureze” de 25.000 de euro pe directorul APFR Timisoara, psihologul Vasile Moldovan. De asemenea, Codrin Gavra a fost la un pas sa-l trimita in judecata pe colegul sau de breasla, Dragos Olteanu, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, care a incercat sa compromita ancheta in dosarul santajistilor din Baia Mare.
Nici nu a ajuns bine, in spatiul public, vestea ca procurorul de la DNA Timisoara este vizat pentru numirea intr-o functie importanta in sistemul judiciar romanesc, ca au si inceput atacurile sub centura.
“Gavra este insa renumit pentru modul in care-l protejeaza pe Robu Nicolae, actualul primar liberal al Timisoarei, pentru care are doar o singura solutie in nenumaratele plângeri penale pe numele edilului si anume: clasare.
Nu mai vorbim despre faptul ca posibilul-viitor adjunct al sefului DNA nu are obiceiul sa se autosesizeze la dezvaluirile din presa legate de fraudarea banului public de la Primaria condusa de acelasi Nicole Robu.
Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca fratele sau e un important membru PNL, consilier al fostului europarlamentar PNL-PD, Iosif Matula, atunci putem deduce cam ce trebuie sa faca si de cine sa asculte un procuraras din Arad daca vrea sa ajunga sef la Bucuresti“, este mesajul care a inceput sa fie distribuit pe retele de socializare.
Daca, la un moment dat, presedinta Tribunalului Timis, s-a simtit “haituita si vanata” de Codrin Gavra, este cat se poate de interesat ca, astazi, au sarit arsi si altii care, probabil, il percep ca pe o simt o amenintare latenta. Cu siguranta, aceste barfe din culisele PSD nu fac decat sa confirme faptul ca procurorul Codrin Gavra este o alegere potrivita pentru functia importanta de la varful luptei anticoruptie din Romania. (G.I.)