Leul a continuat, marti, sa fie decuplat de monedele din regiune, moneda romaneasca pierzand teren fata de euro, in timp ce zlotul polonez sau forintul maghiar s-au apreciat.
Cursul euro a urcat de la 4,8280 la 4,8314 lei. Dupa o deschidere la 4,828 lei, euro a urcat pana la 4,834 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se efectuau in jurul valorii de 4,832 lei.
Cursul monedei americane a coborat de la 4,4671 la 4,4445 lei.
La randul ei, moneda elvetiana a scazut de la 4,5696 la 4,5663 lei, dupa ce ea a crescut la 1,056 – 1,059 franci/euro.
Lira sterlina a coborat de la 5,4926 la 5,4595 lei, efect al agravarii starii de sanatate a premierului Boris Johnson care este infectat cu Covid 19.
Uncia de aur continua sa creasca marti pe pietele specializate, la 1.647 – 1.668 dolari, in conditiile in care dolarul a reinceput sa scada. Aceasta evolutie a facut ca pretul gramului de aur stabilit de BNR sa urce de la 234,7566 la 236,0954 lei.
Evolutia descendenta a indicilor ROBOR s-a temperat, ei mentinandu-se aproape de nivelul de 2,50%.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat, marti, la 2,55%, valoare care se mai inregistra in mai 2018.
Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,62%, valoare care se mai inregistra in mai 2018, iar cel la 12 luni la 2,66%.
Mediile monedelor din regiune se apreciau fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,527 si 4,563 zloti, iar cea maghiara fluctua in culoarul 357,4 – 364,4 forinti.
Dupa sase sedinte de depreciere, timp in care a atins un minim de 1,0768 dolari, euro a reinceput sa creasca. Marti, moneda unica a urcat la 1,0784 – 1,0915 dolari, cresterea fiind pusa pe seama unor noi vanzari de moneda americana la care au recurs marile banci centrale.
Bitcoin crestea pe platformele specializate la 7.250 – 7.450 dolari. (R.G.)
Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.