Noi INTERDICTII pentru romani! Pensionarii de peste 65 de ani nu mai au voie sa iasa din case, restrictii de circulatie si pe timpul zilei

Nu au trecut decat trei zile de la emiterea Ordonantei Militare nr. 2 si, deja, se pregateste inasprirea masurilor de izolare sociala a romanilor, pentru combaterea raspandirii Covid-19. Cu alte cuvinte, recomandarile din ultima ordonanta vor deveni obligatii in ordonanta viitoare.


Anuntul a fost facut chiar de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, cu putin timp in urma, seful statului dezvaluind, sintetic, ce va cuprinde Ordonanta Militara nr. 3: in primul rand, persoanele cu varste de peste 65 de ani nu vor mai avea voie sa iasa din casa, se vor introduce restrictii de circulatie si pe timpul zilei, persoanele aflate sub masuri de izolare sau carantinare vor fi supravegheate electronic, pentru a nu mai parasi locatiile, iar fortele de ordine publica, Politia si Jandarmeria, vor fi suplimentate cu militari de la Armata.

Seful statului a precizat ca, si dupa emiterea Ordonantei Militare nr. 3, cetatenii vor putea iesi din case, sa mearga la serviciu si sa se intoarca de la serviciu, sa-si faca cumparaturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta, sa-si plimbe animalele de companie in apropierea casei.

Ordonanta militara se va finaliza pana la sfarsitul acestei zile, iar noile restrictii vor intra in vigoare incepand de maine. (Mara Ion)

 

One thought on “Noi INTERDICTII pentru romani! Pensionarii de peste 65 de ani nu mai au voie sa iasa din case, restrictii de circulatie si pe timpul zilei

Leave a Reply