SCHIMB VALUTAR. Euro, un nou maxim istoric! Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,15%, pierzand o parte din scaderile precedente

Oare cum este corect, „leul a atins un nou minim” sau „euro a urcat la un nou maxim”? Oricare ar fi raspunsul, un lucru este cert. Cursul euro a crescut, marti, de la 4,8242 la 4,8448 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat pana la amiaza in culoarul 4,833 – 4,845 lei.


Dupa anuntarea cursului, cotatiile au urcat la 4,853 lei, semn ca urmeaza noi cresteri in zilele urmatoare. Deja, la casele de schimb bancare cotatiile de vanzare ale euro au depasit pragul de 4,49 lei, maximul de 4,9290 lei fiind utilizat de BCR.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,3202 la 4,3880 lei, dupa ce pietele privesc cu mai multa atentie masurile financiare si economice luate de guverne si bancile centrale.

Moneda elvetiana fluctua in culoarul 1,055 – 1,062 franci/euro, iar cursul mediu a urcat de la 4,5699 la 4,5885 lei, nou maxim al ultimilor cinci ani.

Dupa scaderea de luni la 5,3162 lei, lira sterlina a urcat la 5,3193 lei.

Uncia de aur fluctua pe pietele specializate in culoarul 1.467 – 1.504 dolari, astfel ca pretul gramului de aur stabilit de BNR a scazut de la 208,8575 la 207,6707 lei.

Cresterea cererii de lei a facut ca indicele ROBOR la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, sa urce marti de la 3,04 la 3,15%, pierzand astfel o buna parte din scaderile precedente, care l-au adus la 2,83%, cel mai mic nivel incepand cu mai 2018. 

Indicele ROBOR la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,14 la 3,24%, iar cel la 12 luni a sarit de la 3,23 la 3,31%.

In acest context BNR a anuntat ca este pregatita sa imprumute bancile care au un deficit de lei pentru a stopa evolutia crescatoare a dobanzilor interbancare.

Monedele din regiune continua sa piarda teren fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,432 si 4.498 zloti iar cea maghiara fluctua in culoarul 343,7 – 348,9 forinti.

Reactia negativa a pietelor care a urmat decizilor de duminica ale Rezervei Federale americane, s-au temperat.  Fed a redus dobanda sa cheie la 0 – 0,25% si anuntului ca va reincepe programul de cumparare de obligatiuni, de Tezaur sau ale companiilor.

Aceasta evolutie s-a concretizat in scaderea euro la 1,10 – 1,1189 dolari.

Bitcoin se stabiliza pe platformele specializate la 5.000 – 5.500 dolari. (R.G.)

 

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply