Plasata sub control judiciar de Curtea de Apel Bucuresti, Sorina Pintea va parasi Arestul Politiei Capitalei si va fi libera sa revina acasa, in proprietatea sa de lux din localitatea Baita, judetul Maramures.
Pentru a-si tine viata privata departe de ochii curiosilor, fostul ministru al Sanatatii nu si-a trecut vila cu piscina in declaratia de avere, ceea ce poate constitui o alta infractiune, desi este titularul unei cereri inregistrate la Delgaz Grig, prin care solicita montarea unei magistrale directe de gaze naturale, in regim de consumator izolat tip A.
Potrivit presei locale, vila uriasa de la Baita pare sa aiba minimum 150 mp pe nivel – si sunt cel putin doua etaje acolo si, probabil, si un pod mansardat -, piscina, terasa si o alta constructie alaturata, posibila bucatarie de vara sau magazie. Vila ascunsa a Sorinei Pintea apare intr-un material realizat de Antena3, cu ocazia sarbatorilor pascale de anul trecut, in care directoarea de spital si, ulterior, ministru, isi prezinta talentele culinare, printre care si vopsitul oualor.
Potrivit declaratie de avere completate in decembrie 2019 si postate pe site-ul Spitalului Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” din Baia Mare, unde Sorina Pintea a revenit in calitate de manager, sunt mentionate terenuri intravilane in suprafata de aproape un hectar, un apartament, dar si datorii de 150.000 de euro.
Sorina Pintea si Ovidiu Goga au cumparat, in 2015, doua terenuri intravilane in comuna Desesti (Maramures) cu suprafete de 467 mp, respectiv 419 mp. Fostul ministru mai detine, impreuna cu Vasile Pintea, un teren de 8.200 mp in comuna maramureseana Baita, si un apartament de 48 mp in Baia Mare.
Pintea are o Dacie 1300 fabricata in 1993 si un autoturism Mitsubishi Pajero din 2002, nu are bijuterii sau obiecte de arta a caror valoare sa depaseasca 5000 de euro, nici imprumuturi catre terti.
La capitolul venituri, Sorina Pintea a mentionat, in decembrie 2019, ca a primit o donatie de 63.000 de euro de la mama sa si ca a incasat 12.000 de euro in urma botezului fiicei sale de aproape trei ani. Pintea a incasat aproape 130.000 de lei anual din indemnizatia de ministru al Sanatatii, iar sotul sau 17.268 lei din servicii de consiliere juridica acordata pentru SC Sov Consulting SRL. (V.E.)
Sursa: podul.ro