Nu vreau sa fiu SPECIAL! Deputatul PSD Matei Suciu a dezvaluit ca voteaza pentru eliminarea pensiilor speciale, vazute ca recompense banesti pentru favorizatii sortii

Pe masura ce se apropie momentul votului in cazul proiectului de lege ce prevede anularea pensiilor speciale, care va avea loc, maine, in Parlamentul Romaniei, politica mioritica devine tot mai greu de inteles.


In timp ce PMP, care se considera un partid de dreapta, anunta ca nu va vota pentru eliminarea pensiilor speciale ale magistratilor, parlamentarii PSD, partidul care, in 2004, a introdus aceasta recompensa pentru judecatori, procurori si, mai nou, si pentru grefieri, avertizeaza ca va vor sustine proiectul de lege al PNL, daca liberalii isi doresc cu adevarat acest lucru si nu exerseaza o tema a duplicitatii politice.

Astfel, intr-un mesaj postat pe Facebook, deputatul timisorean Matei Suciu anunta ca, maine, va vota legea eliminarii pensiilor speciale, pentru ca acestea nu se bazeaza pe principiul contributivitatii.

Maine, 28 ianuarie, la votul din Parlamentul Romaniei, pe Legea privind eliminarea pensiilor speciale, raspunsul meu va fi NU categoric acestor pensii speciale, ca atare voi vota pentru eliminarea lor.

Cand am intrat in politica, nu m-am gandit nicio clipa ca e o “meserie” pe viata, ca voi deveni parlamentar pe viata, ca mandatul sau mandatele obtinute trebuie recompensate prin pensii speciale. Nu m-am gandit si nu gandesc nici acum astfel pentru ca este anormal.

Constructia pensiei noastre, a parlamentarilor, trebuie sa se bazeze, precum in cazul tuturor celorlalte categorii, pe contributivitate. Punct. Noi platim, acum, impozite si taxe la nivel minim. E, din nou, anormal. Au dreptate cei care, chiar daca generalizeaza nedrept cateodata, ne arunca pe toti in aceeasi oala, cea a favorizatilor sortii.

Fiecare dintre noi, parlamentarii, are o meserie – eu spre exemplu sunt inginer – deci fiecare dintre noi contribuie la viitoarea pensie prin si din…ceea ce are trecut in CV, studii si meserii. Ma rog, cine are… Ales esti vremelnic”, este mesajul parlamentarului de Timis, care a starnit aplauze pe retelele de socializare, in conditiile in care se pledeaza pentru o Romanie normala.

“Anormalitatea nu mai poate fi normalitate, cand pamantul e acelasi pentru toti muritorii”, conchide Matei Suciu. (Mara Ion)

Leave a Reply