PULS VALUTAR. Pretul unciei de aur a crescut cu aproape 100 de dolari, dupa uciderea generalului iranian Qasem Soleimani. In Romania, gramul de aur, la un nou maxim istoric

Anul trecut, leul s-a depreciat fata de principalele valute, comparativ cu sfarsitul lui 2018. Daca euro a crescut cu 11,5 bani, dolarul a castigat  aproape 19 bani, iar francul elvetian a urcat cu peste 26,1 bani.


Euro s-a tranzactionat in ultima sedinta din 2019, pana la jumatatea zilei, intre 4,783 si 4,786 lei, pentru ca la jumatatea zilei vanzarile de valuta efectuate de BNR sa coboare brusc la 4,777 lei, ceea ce a permis anuntarea unui curs de 4,7793 lei, foarte aproape de recordul istoric de 4,7808 lei, atins in 21 noiembrie.

Inceputul anului 2020 a adus o usoara scadere a mediei, la 4,7789 lei, tranzactiile realizandu-se in culoarul 4,777 – 4,782 lei, cu inchiderea la 4,778 lei.

In ultima parte a anului trecut, BNR a monitorizat atent piata, iar in momentele tensionate a vandut valuta, ceea ce a facut ca la sfarsitul lui 2019 rezerva sa valutara sa scada la 32,926 miliarde euro, comparativ cu maximul anului trecut, din februarie, de 36,364 miliarde euro.

Dolarul american a incheiat 2019 la 4,2603 lei, pentru a creste, vineri, la 4,2922 lei.

Moneda elvetiana s-a apreciat, saptamana trecuta, de la 1,088 – 1,091 la 1,083- 1,087 franci/euro, astfel ca media ei a urcat de la 4,39 la 4,4084 lei, cel mai ridicat nivel al ultimilor cinci ani.

Lira sterlina a crescut vineri de la 5,6088 la 5,6130 lei.

Dupa o perioada in care a testat scaderea sub pragul suport de la 1.450 dolari, uncia de aur a urcat vineri la 1.539 – 1.553 dolari, investitorii protejandu-se dupa uciderea generalului iranian Qasem Soleimani. La noi, pretul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 208,5985 la 213,7734 lei, valoare care reprezinta un nou maxim istoric. 

Nivelul lichiditatii din piata monetara a crescut la finalul anului trecut, astfel ca BNR a atras, din nou, depozite de la bancile comerciale, in valoare de circa 2,86 miliarde lei, cu scadenta in 6 ianuarie, la o dobanda de 2,50%, egala cu cea de politica monetara.

Dupa o usoara scadere a indicilor ROBOR la finalul lui 2019, in sedinta de vineri ei au inregistrat din nou cresteri, bancile fiind interesate sa isi constituie cat mai rapid rezervele minime obligatorii.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut vineri de la 3,18 la 3,19%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,24 la 3,26%, iar cel la 12 luni de la 3,31 la 3,32%.

In ultimele zile din 2019, euro s-a apreciat la 1,1198 – 1,1240 dolari, dar s-a apreciat vineri la 1,1125 – 1,1181 dolari, pietele americane inchizandu-se la 1,1162 dolari, chiar daca indicele ISM al activitatii industriei prelucratoare din SUA a scazut in decembrie la 47,2 puncte, cel mai redus nivel al ultimilor zece ani. Aceasta evolutie este consecinta razboiului comercial pe care il poarta Donald Trump cu China.

Bitcoin a scazut joi pe platformele specalizate la 6.900 dolari, de la 7.500 dolari, la inceputul saptamanii, dar a revenit duminica la valoarea de luni. (R.G.)

Leave a Reply