Magazinul si barul din comuna Gavojdia, distruse intr-un incendiu. Pompierii de la ISU Timis s-au luptat cu flacarile peste trei ore

Un magazin mixt si un bar din localitatea timiseana Gavojdia au fost cuprinse de flacari, in noapte de sambata spre duminica, si doar interventia prompta a pompierilor de la ISU Timis a facut ca incendiul sa nu se extinda la cladirile invecinate.


Alarma a fost data la ora 2,45, iar spre locul interventiei au plecat, de urgenta, 4 autospeciale de stingere, o autoscara de interventie la inaltime, un echipaj SMURD si 23 de pompieri.

“La sosirea echipajelor la locul interventiei, incendiul se manifesta cu ardere generalizata la intreg acoperisul cladirii si anexelor, pe o suprafata de aproximativ 400 mp. In jurul orei 5,35, incendiul a fost lichidat, pompierii lucrand in continuare pentru inlaturarea efectelor negative ale incendiului si identificarea focarelor ascunse”, ne-a transmis Elena Megherea, purtatorul de cuvant al pompierilor timiseni.

Din fericire, nu s-au inregistrat victime si incendiul a fost limitat la timp, fara a se extinde la cladirile invecinate. Cauza probabila a izbucnirii focului, stabilita de pompieri dupa finalizarea interventiei, un scurtcircuit la instalatia electrica.

Sa mai spunem ca, tot astazi, in jurul orei 10, pompierii de la ISU Banat au lichidat un incendiu izbucnit la o casa de locuit din localitatea Macedonia. In urma incendiului, au fost inregistrate pagube materiale si o victima de sex masculin in varsta de 77 ani, cu arsuri pe membrele superioare si caile aeriene superioare, care a fost preluata de catre autosanitara SAJ. (M.I.)

 

Leave a Reply