Verdict final in dosarul hotilor de buzunare din Timisoara. Politistul George Gavrea scapa de puscarie, dupa ce in prima instanta luase aproape 9 ani de inchisoare

Curtea de Apel Timisoara a schimbat total sentinta pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul hotilor de buzunare, in care a fost trimis in judecata si George Gavrea, inspector principal la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Timis.


Dupa ce, in iulie 2019, instanta aradeana a hotarat sa-i discrimineze pozitiv pe membrii gruparii specializate pe furtul si clonarea de carduri bancare, majoritatea tigani, si le-a aplicat condamnari simbolice, iar politistul a fost considerat “capul rautatilor” si s-a trezit cu nu mai putin de 8 ani si 11 luni de inchisoare, apelul a fost citit in alta nota de catre judecatorii Curtii de Apel Timisoara.

Astfel, George Gavrea, fiul unui fost ofiter de la DIPI Timisoara (foto 2), a fost salvat de la o iminenta incarcerare si i s-a redus pedeapsa la doar 2 ani si patru luni, cu suspendare, fiind gasit vinovat pentru dare de mita si fals intelectual.

“Am avut dreptate cand am spus ca, la fond, a fost vorba despre o decizie imbecila. Judecatoarea Stef Liliana ne-ar fi condamnat si pentru faptele clasate din rechizitoriu, daca ar fi putut”, a fost reactia avocatului Florin Kovacs, aparatorul politistului, imediat dupa aflarea solutiei din apel.

Ceilalti inculpati din dosar, cu exceptia lui Ion Daniel Sorin, care a primit 10 luni cu suspendare, au avut surpriza sa nu mai fie considerati victime si au fost trimisi in spatele gratiilor, chiar daca au colaborat cu procurorii pentru a-l “infunda” pe politist.

Schein Angela, de la 2 ani si doua luni, cu suspendare, potrivit deciziei Curtii de Apel Timisoara, va sta in inchisoare 2 ani si 11 luni; Schein Ioan – de la 2 ani si doua luni, cu suspendare, la 2 ani si patru luni, cu executare; Kanallas Izabela, de la 2 ani si cinci luni, la 5 ani, sapte luni si 10 zile de inchisoare, cu executare; Boros Attila Ioan, de la 2 ani si doua luni, la 5 ani si trei luni, cu executare; Miclea Ionut, de la 2 ani si doua luni, la 4 ani si 11 luni de inchisoare.

Reamintim ca, in acest dosar, ofiterul de politie George Gavrea a stat in arest preventiv si arest la domiciliu din 07.06.2016 pana la data de 05.09.2016.

Desi avocatul apararii a demonstrat ca politistul a fost o victima a procurilor si a judiciaristilor, care ar fi ticluit probe in dosar, dar si a presei locale, care a manifestat un interes special pentru acest dosar, judecatorii aradeni nu s-au lasat impresionati si, probabil, complet dezinteresati, au rasplatit colaborarea hotilor de buzunare cu procurorii DIICOT.

Reamintim ca George Gavrea a fost retinut in data de 6 iunie 2016, in urma unui flagrant realizat de DGA si coordonat de procurorii DIICOT. (G.I.)

Leave a Reply