Grefierii din Timisoara s-au alaturat protestului national ce vizeaza anularea pensiilor speciale. Sindicatul ameninta cu blocarea totala a activitatii instantelor si unitatilor de parchet

Grefierii instantelor din Timisoara s-au alaturat protestului national declansat de Sindicatul Grefierilor din Romania, ca raspuns la eliminarea pensiilor speciale, proiectul de lege fiind discutat, astazi, in Camera Deputatilor.


Iesirea in strada a peste 6000 de grefieri are loc, la doar o zi, dupa ce deputatii din Comisia de munca a Camerei au votat, marti, in unanimitate, amendamentele de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, judecatorilor si procurorilor, ale personalului auxiliar din justitie, ale judecătorilor Curtii Constitutionale, ale functionarilor parlamentari, ale functionarilor Curtii de Conturi, ale celor de la Avocatul Poporului si de la Academia Romana, ale aviatorilor, diplomatilor si ale fostilor sefi de stat. Fac exceptie doar militarii si politistii.

„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea intelege sa declanseze o prima actiune de protest, care va conduce pana la blocarea totala a activitatii in instante si parchete, daca acest proiect de lege va ajunge la vot final in plen si va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, se arata in comunicat al Sindicatului Grefierilor.

De asemenea, reprezentanta grefierilor din Timisoara, Adnana Cristina Floroiu, a mentionat ca, in cazul in care pensia speciala va fi anulata, sa se modifice legea, in sensul ca grefierii sa aiba posibilitatea sa faca si alte venituri.

“Solicitam mentinerea dreptului la pensie de serviciu, iar in caz contrar sa ne scoata toate incompatibilitatile si restrictiile pe care le avem, ca sa putem sa facem si alte tipuri de venituri si sa fie despagubiti colegii care au lucrat zeci de ani in sistem sub aceste interdictii”.

Sindicalistii ameninta cu blocarea totala a activitatii in instante si parchete, daca acest proiect de lege va ajunge la vot final in plen si va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate. (G.I.)

 

 

 

One thought on “Grefierii din Timisoara s-au alaturat protestului national ce vizeaza anularea pensiilor speciale. Sindicatul ameninta cu blocarea totala a activitatii instantelor si unitatilor de parchet

Leave a Reply