S-A INTORS ROATA! Valeriu Lupu, dat afara de patru ori de la Aeroportul International Timisoara, a devenit secretar de stat in Ministerul Transporturilor si seful “calaului” sau, Daniel Idolu

Concediat de nu mai putin de patru ori de la Aeroportului International Timisoara, dar repus in drepturi, mereu, de instantele de judecata, specialistul in aviatie Valeriu Lupu a fost numit secretar de stat in Ministerul Transporturilor.


Cum s-ar traduce, institutional, a devenit seful fostului sau sef, Daniel Idolu, care l-a umilit in toate felurile posibile, in ciuda faptului ca avea reprezentarea faptului ca Valeriu Lupu este specialist in domeniul aeroportuar, cu peste 30 de ani de experienta.

“Astept sa fiu reintegrat la Siguranta Aeronautica si, de data aceasta, sa fiu lasat sa-mi fac treaba, nu ca in decembrie 2013, dupa primul proces, cand am stat mai mult prin parcare! La vremea respectiva, pentru a simula punerea in aplicare a hotararii judecatoresti, s-a creat un post, care a fost desfiintat dupa ce mi s-a repartizat mie. S-a lucrat cu atata cinism, incat, in data de 16 decembrie, la ora 8 dimineata, am primit hartia cu repartitia pe post, iar in aceeasi zi, la ora 13, decizia de concediere. Abuzurile sunt atat de evidente, incat am reusit sa demonstrez in instanta ca toata reangajarea mea nu a fost decat o inscenare pentru a putea fi dat afara din nou”, ne spunea Valeriu Lupu, la vremea respectiva.

Desigur, Daniel Idolu simte pericolul ca, in perioada urmatoare, sa i se intoarca o parte din abuzurile sale manageriale, tocmai de aceea a lansat pe piata, prin interpusi, fireste, faptul ca Valeriu Lupu ar fi responsabil pentru tragedia aviatica de la Verona, din 13 decembrie 1995, in urma caruia au decedat toti cei 45 de pasageri, care urmau sa vina in Romania cu compania Banat Air.

Pentru a pune capat acestor speculatii, conducerea PMP Timis, printr-un comunicat semnat de deputatul Cornel Samartinean, dezminte acest scenariu, menit a-l discredita si a-l pune la zid pe proaspatul secretar de stat, Valeriu Lupu.

“Va comunicam faptul ca domnul inginer Valeriu Lupu este membru cu state vechi in Partidul Miscarea Populara, un membru implicat si dedicat politicilor de dreapta sustinute de PMP.

Subliniem faptul ca la desemnarea dlui Lupu in aceasta functie, s-a avut in vedere:

  1. In primul rand profesionalismul acestuia, a carui experienta profesionala nu poate fi pusa la indoiala, intrucat in ultimi 35 ani, a activat in domeniu aeronautic, fiind absolvent al Academiei Militare de Aviatie, Sectiunea – Aviatie Civila, Specializarea – Control Trafic Aerian, studii completate cu Facultatea de Electrotehnica si Comunicatii, Specializarea – Inginer Transporturii si Telecomunicatii din cadrul Institutului Politehnic Timisoara; Subsecvent au fost absolvite Cursuri specifice Managmentului Sigurantei Traficului Aerian, precum si Cursuri specifice Managementului Securitatii Aeronautice
  2. Faptul ca paleta activitatilor desfasurate de dl. Lupu, in toti acesti ani, a vizat principalele domenii aflate in sarcina Ministerului Transporturilor – Sectiunea Aviatie, respectiv:
  • Managementul Traficului Aerian;
  • Managementul Companiilor Aeriene;
  • Managementul Operatiunilor Aeroportuare;

In acest context, anumite informatii cu caracter defaimator, ce vizeaza un tragic accident din 1995, petrecut pe Aeroportul Verona, nu are nici o relevanta, intrucat:

1) Societatea Banat Air Service, condusa de dl. Valeriu Lupu, a inchiriat un zbor charter ce urma sa fie executat de compania ROMAVIA. Toate responsabilitatile privitoare la desfasurarea zborului respectiv, reveneau companiei ROMAVIA.

2) Dovada acestui fapt, o reprezinta faptul ca concluziile COMISIEI DE ANCHETA din ITALIA, au evidentiat in mod clar, faptul ca nici un moment Banat Air Service sau dl. Lupu Valeriu, nu au avut nici o vina, intrucat nu aveau responsabilitati cu privire la desfasurarea acelui zbor.

Concluzia finala este ca nici compania Banat Air Service si nici dl. Lupu Valeriu personal, nu au avut ca si consecinta responsabilitati juridice sau penale in legatura cu acea catastrofa.

In acest context, consideram ca unele informatii aparute in spatiul public, vizeaza doar defaimarea persoanei dlui Lupu Valeriu si are legatura cu numirea acestuia in calitate de secretar de stat”, se mentioneaza in comunicatul PMP Timis, pentru autenticitate, anexandu-se chiar Raportul comisiei de ancheta din Italia. Acest caz confirma inca o data axioma populara, invocata deseori de zona Banatului, “Fie roata si patrata, tot se mai invarte o data!”… (G.I.)

4 thoughts on “S-A INTORS ROATA! Valeriu Lupu, dat afara de patru ori de la Aeroportul International Timisoara, a devenit secretar de stat in Ministerul Transporturilor si seful “calaului” sau, Daniel Idolu

  1. Am inteles ca Idolu are valiza la usa biroului, unde e bariera electronica, si se asteapta sa fie si el avansat. Presedintele asocietiei de proprietari de pe strada lui, din Arizona. Frate, si acolo te vor gasi astia, crede-ma 🙂

  2. Ipochimenul Idolu si a bătut joc de toti angajatii . Oamenii nu mai vor sa audă de el. Sindicatul ia facut petitie la Bucuresti. Spor la treaba

  3. Chiar de toti nu , e unul tare de tot care el centreaza el da cu capul adica pus director ad hoc , cu 12 clase , dar priceput in tot și in toate adica la praduiala aeroportului si dezvoltarea zonei de bastina , a copiilor lui , a nurorii si altor neamuri de prin Giarmata Vi, adica cabanaele , balta cu mult peste , casa idolului , terenuri și alte cele , in speta e vorba de unul ce isi zice Misa , il cunostem oare

  4. Episodul Listerin nu-mi iese din cap. Adica, toata doctorimea si parchetarii au inghitit gogoasa cu baut listerin, fiola inverzita? Halloo, autoritati pesediste, ce s-a intamplat cu dosarul betiei lui Idolu?

Leave a Reply