Agentii care pazesc unul dintre magazinele Lidl din Timisoara au reusit, astazi, sa captureze un hot extrem de ingenios, care, in ultimile saptamani, le-a dat mari batai de cap.
Este vorba despre unitatea din Calea Torontalului, unde, in ciuda vigilentei paznicilor si a stradaniei mystery shopper, s-au produs o serie de furturi de carne de pui proaspata.
Zeci de caserole au fost gasite goale, in ultima perioada, fara ca pe camerele de supraveghere sa fie surprins vreun comportament suspect la nivelul angajatilor sau al clientilor din magazin.
Misterul furturilor din magazinul Lidl a fost rezolvat, azi dimineata, cand supravegherea continua a clientilor, prin intermediul camerelor video din zona frigiderelor, a dat roade.
Astfel, a fost identificat un batranel de aproximativ 70 de ani, imbracat elegant, cu sacou, care, discret, golea carnea de pui in pungi aduse de acasa, pe care le indesa sub haine.
“A fost oprit la casa si, in prima faza, i-au gasit o bucata de carne intr-unul dintre buzunarele sacoului, ascunsa intr-o punga. Pentru ca perchezitia se transformase intr-un spectacol pentru clienti, a fost condus in spate, intr-o incapere a agentilor de securitate. Am inteles ca lua doar piept de pui bio, nu din cei crescuti in sera. In timp ce era controlat, cineva a sunat la politie. Probabil ii vor intocmi dosar penal pentru furt”, ne-a relatat un client, care a fost martor la aceasta scena.
In cazul in care magazinul va depune plangere, iar batranelul va fi cercetat si trimis in judecata, acesta risca pana la 3 ani de inchisoare. (V.E.)