Un tanar in varsta de 22 de ani a fost ridicat de la domiciliu si va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva, fiind acuzat ca, in noaptea de marti spre miercuri, ar fi taiat doua anvelope de la masina unui politist.
Potrivit IPJ Prahova, in noaptea de marti spre miercuri, un agent de politie din localitatea Paulesti a sesizat faptul ca, in timp ce se afla in concediu de odihna, o persoana i-a intepat cu un cutit anvelopele masinii personale.
„In baza sesizarii, la fata locului s-a deplasat un echipaj de politie, ocazie cu care s-a constatat faptul ca doua anvelope ale autovehiculului parcat in fata imobilului de domiciliu al acestuia, prezentau urme de intepare cauzate de un obiect intepator-taietor”, au transmis politistii.
Cercetarile in acest caz sunt efectuate de politisti din cadrul Politiei Ploiesti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti, fiind intocmit un dosar penal pentru ultraj.
Surse judiciare au declarat ca, in ultima luna, politistul a primit mai multe amenintari, dupa ce l-a filmat pe consilierul unui deputat PSD din Prahova in timp ce-i injura si ameninta pe politistii care i-au cerut actele pentru o oprire neregulamentara. Ulterior, consilierul s-a urcat la volan si a demarat in tromba, dand buzna la sectia de Politie „unde a continuat sa aiba un comportament neadecvat”. Imprejurare in care politistii au constatat ca acesta consumase alcool.
Individul recalcitrant a fost amendat cu 2.875 de lei, pentru oprire neregulamentara, conducere sub influenta alcoolului, dar si pentru adresare de injurii si nerespectarea dispozitiilor politistilor. In plus, i-a fost retinut permisul de conducere.
Deputatul PSD din Prahova, Laura Moagher, a confirmat la vremea respectiva ca numitul Lucian Radulescu este consilierul sau, insa a precizat ca, imediat dupa acel incident, a intrerupt colaborarea cu acesta. (V.E.)