Incercarea judecatoarei Andrea Chis (foto 2), membra a Consiliului Superior al Magistraturii, de a o discredita pe colega sa de la Curtea de Apel Cluj-Napoca, judecatoarea Dana Girbovan, a fost deconspirata, astazi, de fosta candidata la functia de ministru al Justitiei.
Intr-un text postat pe Facebook, Dana Girbovan face o trecere in revista a “cazului scoala din manualele de propaganda si dezinformare” prin care i s-a atacat reputatia de magistrat si anunta ca va apela la masurile prevazute de lege pentru a se apara impotriva stirilor false care o vizeaza.
Asadar, sa vedem cum a fost promovat un fake news la scara nationala de catre judecatoarea Andrea Chis, din inalta pozitie de membru al CSM. Relateaza Dana Girbovan, colega de instanta cu “parata” Andrea Chis la Curtea de Apel Cluj-Napoca.
“In sedinta Sectiei pentru judecatori a CSM din data de 3 septembrie 2019, cand s-a luat in discutie cererea mea de retragere a demisiei din magistratura, judecatoarea Andrea Chis a spus ca “un ziar spune ca ea s-a intalnit in casa unui om politic, respectiv a vicepresedintelui Camerei Deputatilor, a domnului deputat Iordache”, casa unde mi-as fi “negociat” numirea la Ministerul Justitiei.
In replica, pe data de 4 septembrie, i-am solicitat printr-o postare pe Facebook judecatoarei Chis sa spuna public numele ziarului si a autorului pe care il citeaza.
Ca raspuns, pe data de 5 septembrie, doamna judecator Chis a scris pe Facebook ca “ziarul” la care a facut referire este site-ul de fakenews “comisarul[.]ro”, care pe data de 24 august 2019 publicase un articol fara semnatura unei persoane in care se sustinea ca am fost “acasa la Iordache” unde mi-as fi negociat pozitia de ministru al justitiei.
https://www.facebook.com/andrea.chis…/posts/2721123871253428 [acesta e link-ul la postarea doamnei judecator Chis, care insa e vizibila doar pentru prieteni]
Dupa toate standardele, Comisarul[.]ro nu este un ziar, pe site-ul respectiv negasindu-se nici un fel de informatii despre membrii redactiei sau autorii asa numitelor articole. Acel site este doar o sursa de acuzatii neprobate, grosolane, la adresa unor persoane, alese ca tinte.
De asemenea, “articolul” respectiv postat pe 24 august 2019 nu este un articol de stiri, ci un fakenews anonim mizerabil.
Pana la afirmatiile judecatoarei Chis, pe care le-a facut in cadrul sedintei Sectiei pentru judecatori din CSM, nici un ziar, agentie de presa sau televiziune nu au preluat respectiva “stire”, iar in toata perioada de la publicarea articolului si pana la afirmatiile doamnei Chis nu am fost sunata de presa sa fiu intrebata daca afirmatia respectiva este reala sau nu.
Faptul este pe deplin explicabil, deoarece un site anonim nu poate fi o sursa credibila pentru cineva, cu atat mai mult cu cat abunda in titluri suburbane de genul: HOPA! Ce porcarie! PUTE rau, ce JEG etc.
O scurta cautare pe respectivul site dovedeste ca, in timp, au fost folosite la adresa mea expresii precum “sluga”, “penala”, “pesedista”, in cuprinsul sau chiar titlurile postarilor de pe acest site. In articolul la care face referire membrul CSM Andrea Chis sunt numita “judecatorea pro-infractori”.
Cu toate acestea, judecatoarea Andrea Chis, membru CSM, a considerat ca acest articol prezinta o baza factuala suficient de puternica pentru a cere sesizarea Inspectiei Judiciare si, eventual, sanctionarea mea disciplinara cu retrogradarea in functie sau excluderea din magistratura.
Afirmatiile judecatorului Andrea Chis, facute intr-un cadru oficial, au transformat un fakenews mizerabil intr-o stire preluata ca atare de presa nationala.
Astfel, dupa afirmatiile judecatoarei Chis, presa a titrat ca un membru al CSM a solicitat sesizarea IJ pentru a verifica daca “Dana Girbovan s-a întalnit cu Florin Iordache, acasă la acesta, pentru a-si negocia functia de ministru”.
Abia dupa afirmatiile judecatoarei Andrea Chis din sedinta CSM din 3 septembrie 2019 am fost sunata de mai multi jurnalisti, pentru a fi intrebata daca am fost sau nu in casa deputatului Iordache.
Strategia aceasta, ca un site anonim sa publice un fakenews, iar apoi o persoana cu autoritate sau credibilitate sa eleveze subiectul pentru a-l face stire de presa, este caz scoala in manualele de propaganda si dezinformare, despre cum sa fie atacata reputatia unei persoane tinta.
Pe scurt, ceea ce a fost initial un fakenews mizerabil, ignorat de presa si de public, a devenit, prin actiunea doamnei judecator Andrea Chis, o informatie credibila. Acest lucru mi-a adus in mod direct si grav atingere propriei reputatii, motiv pentru care voi apela la masurile prevazute de lege pentru astfel de situatii”. Consideram de prisos orice comentariu… (I.P.)
Sursa foto: clujust.ro