Apar noi informatii si marturii explozive care contureaza ideea ca atat Gheorghe Dinca, criminalul din Caracal, cat si fiica acestuia, Daniela Dinca, ar avea legaturi cu retelele de proxenetism pe axa Romania – Italia.
Dupa aparitia in spatiul public a dezvaluirilor potrivit carora Gheorghe Dinca a controlat, o perioada, alaturi de alte persoane din lumea interlopa, piata prostitutiei din Bari, pana cand a fost prins si expulzat din Italia, informatii de ultima ora o aduc in reflectoarele anchetei procurorilor si pe fiica acestuia.
Daniela Dinca ar fi lucrat la o farmacie veterinara din Timisoara, de unde a sustras o mare suma de bani. Patronii farmaciei si-au retras plangerea, dupa ce si-au recuperat prejudiciul si ceva in plus, banii fiind achitati de un cetatean italian, cu care femeia era intr-o relatie de concubinaj.
“Pe Daniela am cunoscut-o la Albiero acasa, in Italia, la hala unde avea el distribuitoarele astea de cafea. Domnul Albiero m-a rugat sa o ajut ca avea un dosar penal la Timisoara pentru furt. Furase banii de la o farmacie veterinara la care lucrase in Timisoara.
Au venit in Romania, le-am prezentat un avocat, care le-a explicat ca trebuie achitat prejudiciul. Era undeva intre 10.000 si 18.000 de lei nu mai stiu exact. S-au inteles cu acel patron de farmacie, care si-a retras plangerea. Probabil l-au motivat serios”, a declarat pentru Adevarul unul dintre partenerii de afaceri ai concubinului Danielei Dinca, aradeanul Nicolae Cristian Cilan.
Acesta a dezvaluit ca doi italieni cu care are relatii de afaceri, Vittorio Golo si Francesco Velar, o cuza pe Daniela Dinca de implicare in retelele de proxenetism si sunt de acord sa depuna marturie in fata autoritatilor judiciare din Romania.
Femeia administra un domeniu de vanatoare achizitionat de fostul concubin, in judetul Arad, dupa decesul acestuia, iar din aceasta postura s-ar fi ocupat sa livreze fete italienilor care veneau sa vaneze caprioare.
“Unul dintre asociati mi-a confirmat ca, in ultimul timp, a vazut-o cu fete tinere prin Italia. Nu stiu in ce scop. Am auzit si mi s-a confirmat ca la diversi italieni care veneau la vanatoare li se aduceau fete. Daniela le-a propus ca, daca au nevoie de ceva, sa apeleze tot timpul cu incredere ca le gaseste tot ce le trebuie”, a mai precizat Nicolae Cristian Cilan.
Ramane de vazut daca procurorii DIICOT, care instrumenteaza dosarul crimelor din Caracal, vor valorifica aceste informatii. (Vlad Enciu)
O olteancă rezonabilă – hoață dar și proxenetă.