Dezvaluiri senzationale facute, marti, de premierul Viorica Dancila, in sedinta CEX care trebuia sa valideze candidatul PSD la alegerile prezidentiale. Aceasta i-a acuzat pe fostul lider al partidului, Liviu Dragnea, ajuns dupa gratii, si pe fostul secretar general, Codrin Stefanescu, mazilit dupa disparitia din viata publica a protectorului sau politic, ca au izolat-o timp de sase luni in Guvern, ca avea interzis sa vorbeasca cu colegii si ca nu a avut voie sa faca nimic.
“Eu nu am vrut functia de premier. Am dovezi despre relatia mea cu Dragnea, dar credeti ca e bine să ies public? Nu, pentru ca nu am sa vorbesc de rau un fost presedinte. Am fost izolata, sase luni, in Palatul Victoria. Nu am avut voie sa fac nimic. Nu ma acuzati ca am fost apropiata de Dragnea, pentru ca nu eu am luat deciziile in partid.
Eu eram izolata si aveam interzis sa vorbesc cu colegii. Se plateau bani de la partid ca sa ma atace la tv. M-am dus in teritoriu cu Eugen Teodorovici si Liviu Dragnea cu Codrin Stefanescu le-au dat ordin primarilor sa nu mai vorbeasca cu noi.
Ne-am omorat noi intre noi cu orgoliile noastre, in perioada asta. Partidul acesta nu poate fi santajat ca se supara unul si isi ia jucariile, cum a facut Serban Nicolae. In momentul in care spui ca comanda partidului e in alta parte creezi prejudicii, imi ranesti un sentiment”, a spus, printre altele, Viorica Dancila.
Dupa acest discurs socant, sefa PSD a fost validata de colegii din CEX sa intre in cursa pentru Palatul Cotroceni, cu doua voturi impotriva, respectiv Paul Stanescu, de la Olt, si Dumitru Buzatu, de la Vaslui. Desi se baza pe sustinerea unora dintre colegi, Liviu Plesoianu a obtinut un singur vot. (Eva Theordorescu)