Ramas fara permis de conducere si amendat de 1.450 de lei, dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor, a fost urmarit in trafic si, apoi, a refuzat sa se legitimeze, fostul sef al Politiei Municipiului Lugoj, col. (r) Dan Lupulescu, a reactionat pe Facebook, precizand ca nicio clipa nu a nesocotit autoritatea agentilor de politie.
Totodata, a anuntat ca, pana la solutionarea plangerii contraventionale de catre instanta de judecata, pentru a nu afecta imaginea USR, se retrage de la conducerea filialei USR Traian Vuia, atributiile sale fiind delegate vicepresedintelui Girleanu-Benteu Cosmin Eduard.
“Mi-as dori din suflet sa va dau cateva lamuriri. Din pacate insa, pana cand instanta de judecata nu se va pronunta in legatura cu procesul-verbal de contraventie ce a fost intocmit de catre Politie, nu pot face asta, dar promit ca va voi explica tot de indata ce aceasta situatie se va clarifica. Intre timp, vreau sa va asigur ca nu a fost nicio clipa vorba despre a nesocoti autoritatea unui agent de politie sau de a ma crede mai presus de lege”, a precizat Dan Lupulescu.
Conducerea USR Timis, prin presedintelui Cristian Mos, a transmis ca o eventuala masura disciplinara pe linie de partid impotriva liderul USR Traian Vuia va fi luata dupa ce autoritatile vor solutiona acest caz.
„Crezul nostru este ca nimeni nu e mai presus de lege, iar orice membru incalca acest principiu, chit ca e membru simplu sau presedinte, va suporta consecintele legale si morale ale faptei sale”.
Surse din politica ne-au dezvaluit ca fostul comandant al Politiei Lugoj, iesit la pensie in 2006 si intrat in politica de partea USR, intentiona sa candideze anul viitor la functia de primar al localitatii Traian Vuia. De precizat ca, la alegerile europarlamentare din Traian Vuia, echipa USR, sub comanda lui Dan Lupulescu, s-a clasat pe primul loc, cu 25.28%, devansand atat PNL (23.77%), cat si PSD (13,14%). Partidul actualului primar, ALDE, a obtinut doar un procent de 14,14%. (Mara Ion)
Ce vrajeala cu retragerea e doar de imagine ,va candida pentru ciolan cu siguranta ca nu poate trai din cei 7-8 mii de lei pensie!Dau cota de 1.05 ca va candida pentru un nou ,,ciolan,,>vorba proverbului ce catel pleaca din usa macelariei?