Parcul auto al instantelor de pe raza Curtii de Apel Timisoara se va innoi, in aceste zile, cu nu mai putin de 18 Loganuri noi-noute, care au fost achizionate de catre Ministerul Justitiei si urmeaza sa fie distribuite in teritoriu.
“Fiecare instanta primeste cate un singur Logan. Incepand cu Curtea de Apel Timisoara, tribunalele din Timis, Caras-Severin si Arad, si tarminand cu cele 14 judecatorii din cele trei judete. Soferii sunt plecati sa le ridice de la Afumati, din Ilfov, unde este centrul de preluare stabilit de Ministerul Justitiei”, ne-a declarat judecatorul Cristian Pup, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara.
De altfel, receptia a 241 de autoturisme noi pentru instantele din tara fost anuntata de Tudorel Toader, fostul ministru al Justitiei, inca de saptamana trecuta.
“La inceputul acestui an, Ministerul Justitiei a initiat procedura de achizitie publica a unui numar de 241 de autoturisme, necesare pentru dotarea fiecarei instante de judecata, precum si a aparatului propriu (233 autoturisme pentru instante si 8 pentru aparatul propriu din MJ).
Parcul auto al instantelor judecatoresti si al Ministerului Justitiei are un grad avansat de uzura. La momentul demararii procedurii, a fost luat in considerare faptul ca din totalul de 373 de autoturisme, 260 au o vechime de cel putin 10 ani.
Unele dintre autoturismele instantelor de judecata sunt din anul 2000, altele sunt in stare de nefunctionare, in timp ce unele instante nu au nici un autoturism. Intretinerea acestora necesita costuri ridicate si este necesara inlocuirea cu unele noi.
Primele 60 de autoturisme au fost livrate vineri, urmand ca in decurs de o saptamana sa fie distribuite toate cele 241 de autoturisme”, este mesajul postat pe facebook. (G.I.)