Comisarul european pentru politica regionala Corina Cretu a aprobat finantarea a patru proiecte majore in Romania – „Retea de infrastructura rutiera integrata pentru zona orbitala din Bucuresti”, „ Imbunatatirea serviciilor de transport pe linia de metrou 2, Berceni-Pipera”, „Protectia si Reabilitarea zonei costiere – Faza a II-a” si „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Timis”.
Toate aceste proiecte sunt parte a Programului Operational Infrastructura Mare si urmeaza sa imbunatateasca transportul public din Bucuresti, sa protejeze litoralul Marii Negre si sa asigure o mai buna aprovizionarea cu apa si un sistem extins de canalizare in judetul Timis.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Timis” vizeaza dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apa si de epurare a apelor uzate in judetul Timis. Peste 380.000 de persoane vor avea acces la apa potabila de mai buna calitate. Proiectul primeste finantare europeana de peste 135 de milioane de catre euro, iar costul eligibil total pentru acest proiect major este de aproape 160 de milioane de euro.
Cele 4 proiecte majore aprobate pentru Romania fac parte dintr-un pachet de 25 de proiecte mari de infrastructura care urmeaza sa fie implementate in 10 state membre: Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, Portugalia si Romania.
“Aceste proiecte majore sunt exemple ale modului in care UE actioneaza pentru a imbunatati viata de zi cu zi a cetatenilor. In actuala perioada bugetara – 2014 – 2020, la nivelul UE am aprobat 257 de proiecte majore in valoare de peste 30 miliarde euro din fonduri UE. Cred ca putem considera aceste proiecte ca fiind ambasadorii Politicii de coeziune si sunt mandra de fiecare dintre ele”, a declarat comisarul european pentru politica regionala Corina Cretu.
Toate aceste proiecte insumeaza o finantare din partea UE de peste 4 miliarde de euro pentru mai multe domenii: sanatate, transport, cercetare, tehnologie digitala, mediu si energie.
Realizat de TDT Vest Cons la comanda Pro Romania
CMF: 41190009