Un sportiv din Timisoara a patruns, in premiera, intre primii 50 de juniori ai lumii, dupa castigarea unui turneu din Bulgaria.
Este vorba despre tenismenul Nini Dica, sportiv legitimat la SCM Timisoara, care a avut un parcurs impecabil in proba de simplu a turneului ITF de la Burgas, Bulgaria, rezervat juniorilor U18, si a intrat in posesia trofeului.
Desi a fost al doilea favorit al intrecerii, Nini a castigat toate cele cinci meciuri de pe tabloul de simplu, fara a pierde vreun set, iar in finala disputata cu ucraineanul Oleksandr Ovcharenko a cedat doar un singur ghem, castigand cu 6-1, 6-0.
De altfel, competiția din Bulgaria a fost aproape de o finala romaneasca, dar Cezar Cretu a cedat in semifinala cu Ovcharenko, dupa un meci de trei seturi, 6-3, 4-6, 6-2. ”Primele trei tururi s-au jucat in aer liber, pe zgura. Apoi, din pricina ploilor, semifinalele si finala s-au disputat pe suprafata hard, in sala. A si trebuit sa-mi cumpar pantofi noi, de hard, pentru ca nu eram pregatit pentru o astfel de situatie”, a declarat Nini Dica.
In urma succesului din Bulgaria, timisoreanul va urca intre primii 50 de juniori ai lumii, in ierarhia pe care ITF o va publica marti. Dica a fost inscris si in proba de dublu, alaturi de rusul Alibek Kachmov. Cei doi au fost favoriți nr. 1 si au trecut, la debut, de perechea bulgara Dinev, Kiselkov, cu 3-6, 6-2, 10-6. In turul al doilea, sferturi de finala, Dica si Kachmov au fost aproape de victorie, dar au cedat in fața cuplului bosniaco-slovac Malesevic, Palovic, cu 3-6, 7-6 (3), 10-3.
Sportivul timisorean ramane in Bulgaria, unde saptamana viitoare va participa la un nou turneu de nivel J2, la Plovdiv. Acolo, el este favorit nr. 5 pe tabloul de simplu. Intr-o postare pe Facebook, tatal sportivului le multumeste tuturor celor care au contribuit la aceasta ascensiune a in clasamentul mondial.
“Top 50 mondial reprezinta o dovada a muncii si implicarii, atat a sportivului cat si a celor de langă el, antrenori, familie, suporteri. Tin sa multumesc, din nou, tuturor celor care si-au petrecut o parte din viata lor alaturi de Nini: Petru Merghes, Ovidiu Sola, Alexandru Caprioriu Mircu, Razvan Itu, Miki Jankovic, Tipsarevic Academy, SCM Timisoara. Multumiri Claudia Turcu (fizioterapeutul preferat), Ioan Popoviciu si, nu in ultimul rand, colectivului profesoral al Colegiul National Pedagogic “Carmen Sylva” Timisoara”. (Carla Radulescu)