Laura Codruta Kovesi s-a prezentat, vineri dimineata, la sediul Sectiei 18 de Politie din Capitala, pentru a semna pentru controlul judiciar sub care a fost plasata de procurorii Sectiei de investigare a infractiunilor din Justitie (SIIJ), in dosarul privind repatrierea lui Nicolae Popa. La intrarea in sediul politiei, Kovesi nu a dat declaratii, insa a vorbit cu presa la iesire.
”Sunt un procuror care a reusit sa inspire teama celor care vor sa fure linistiti in Romania. Este evident ca sunt parte a unei campanii de hartuire, de intimidare”, a declarat Kovesi la iesirea din sectia de politie, adaugand ca aceasta campanie este si un semnal pentru colegii ei din magistratura.
Fosta sefa DNA si-a exprimat convingerea ca ce i s-a intamplat in ultimele luni are legatura cu procedura de numire a procurorului-sef european, incercandu-se blocarea numirii ei ”prin orice mijloc”.
In dosarul in care a fost plasata sub control judiciar pentru 60 de zile, Kovesi este acuzata de luare de mita, abuz in serviciu si marturie mincinoasa.
In afara masurii controlului judiciar, procurorii i-au impus mai multe interdictii, intre care: nu va mai lucra la Parchetul General, nu va mai da declaratii in fata presei cu privire la dosarele in care este vizata si nu va parasi tara.
Fosta sefa DNA este, in prezent, procuror la Serviciul de indrumare si control din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Reamintim ca Sectia de investigare a infractiunilor din Justitie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruta Kovesi in decembrie 2018, dupa ce fostul deputat Sebastian Ghita a acuzat-o ca i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma sa fie adus in tara infractorul Nicolae Popa, din Indonezia, in 2011. Laura Codruta Kovesi era la acea vreme procuror general al Romaniei, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de inchisoare in dosarul FNI si se refugiase in Jakarta. (G.I.)