O cunoscuta cantareata de muzica populara din Banat, implicata intr-un accident rutier pe o autostrada din Ungaria. Sotul artistei a decedat

Liliana Savu Badea, o cunoscuta cantareata de muzica populara din Banat, trece prin momente cumplite, dupa ce a fost implicata intr-un accident rutier soldat cu moartea sotului.


Tragedia s-a produs, miercuri, la orele pranzului, pe o autostrada din Ungaria, in timp ce artista si sotul sau se indreptau spre Timisoara, venind din Germania, unde-si vizitasera fiica si nepoteii.

Conform informatiilor provenite la la prietenii de familie, Liviu Badea, sotul cantaretei, ar fi fost strivit intre propria masina si parapetul autostrazii, dupa ce a oprit pe banda de urgenta, a coborat de la volan, insa a omis sa-si asigure autoturismul prin actionarea franei de mana.

In ciuda faptului ca, in scurt timp, la fata locului au ajuns mai multe echipaje de politie si ambulante, iar incercarea de resuscitare ar fi durat 45 de minute, victima nu a mai putut fi salvata. Trupul neinsufletit al barbatului a fost transportat la Insitututul de Medicina Legala din Budapesta, in timp ce Liliana Savu Badea a primit ingrijiri medicale de specialitate pentru a fi ajutata sa treaca peste socul momentului.

Liliana Savu Badea este o cunoscuta interpreta de muzica populara din Banat si, in trecut, a fost directoarea Casei de Cultura din Buzias. Liviu Badea avea 67 de ani si era profesor principal de cultura fizica medicala. Politia maghiara a deschis o ancheta pentru a stabili imprejurarile in care s-au produs evenimentele. (Vlad Enciu)

Leave a Reply