Interventie extrem de dificila pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Banat” al Judetului Timis, sambata dupa-amiaza, in apropierea localitatii Poieni, unde au fost solicitati sa se deplaseze de urgenta pentru stingerea unui incendiu de litiera, care se manifesta pe o suprafata de aproape 4 hectare.
Alarmarea efectivelor de la ISU Timis a avut loc la ora 15,05, cand pompierii au fost anuntati ca incendiul se manifesta in apropierea varfului Dragoi, la o altitudine de 587 metri, pe un versant cu inclinare de aproximativ 45 grade si ca arde lastaris si copaci cazuti la pamant.
“La locul interventiei s-au deplasat 2 ofiteri, 47 de subofiteri, 2 microbuze si 5 autospeciale de serviciu. Fortele care intervin sunt din cadrul celor 7 subunitati de interventie ale inspectoratului. De asemenea, pe langa pompierii militari, a intervenit si personal din cadrul Ocolului Silvic”, ne-a comunicat purtatorul de cuvant al ISU Timis, Elena Megherea.
Dupa cateva ore de lupta cu flacarile, incendiul a fost lichidat. “Fortele se retrag la baza, iar maine dimineata, la prima ora, echipaje din cadrul Statiei de Pomieri Faget se vor deplasa la locul interventiei pentru recunoasteri si identificarea focarelor ascunse. Recunoasterea nu se poate face pe intuneric din cauza terenului abrupt, existand riscul accidentarii pompierilor”, a revenit cu precizari Elena Megherea, dupa ora 20, la finalul interventiei. Urmeaza ca autoritatile sa stabileasca cauzele care au provocat incendiul. (V.E.)
Bine ca nu era unul de liziera.Atunci era cu adevarat grav,asa cu pisica te mai intelegi, cumperi litiera noua si gata……
litieră sf [At: DEX2 / P: ~ti-e~ / Pl: ~re / E: fr litière] (Liv) 1 Lectică. 2 Strat de frunze moarte și alte resturi vegetale și animale care acoperă solul în pădure.