Fosta sefa a DNA, primele declaratii la iesirea de la Parchetul General! “Am recuzat procurorul de caz si procurorul sef de sectie”, a declarat Laura Codruta Kovesi

Fosta sefa DNA Laura Codruta Kovesi a ajuns, vineri, la ora 12,25, la Sectia pentru anchetarea magistratilor pentru a fi audiata in dosarul deschis in urma unei sesizari facuta de fostul deputat Sebastian Ghita, care a fugit in Serbia dupa ce a fost trimis in judecata in mai multe dosare de coruptie.


Kovesi a precizat ca are calitatea de suspect, iar acuzatiile din dosar sunt abuz in serviciu, luare de mita si marturie mincinoasa.

La sosirea in fata Parchetului General, ea a fost intampinata cu flori de sustinatori, care strigau: “Codruta, nu uita, noi suntem de partea ta” , “Codruta, te iubim!” si “PSD, ciuma rosie”.

Dupa nici jumatate de ora, Laura Codruta Kovesi a iesit de la audieri si a declarat ca i-a recuzat pe anchetatori. „Am luat la cunostinta acuzatiile. Am calitatea de suspect. Am recuzat procurorul de caz si procurorul sef de sectie”, a spus Kovesi, la iesirea din sediul Parchetului General.

Dosarul a fost deschis in decembrie 2018, in urma unei sesizari depuse de fostul deputat Sebastian Ghita. Acesta a fugit in Serbia, dupa ce a fost trimis in judecata in mai multe dosare de coruptie.

Ghita sustine ca, in anul 2011, Kovesi i-a cerut sa achite 200.000 de euro pentru aducerea in tara cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele caruia exista un mandat international de arestare.

Politia Romana a transmis, in decembrie 2018, ca a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea in tara din Indonezia a fostului director al FNI.

Miercuri, Laura Kovesi a declarat ca este nevinovata si ca isi va continua drumul in procedura pentru ocuparea functiei de sef al Parchetului European.

„In ultimele zile, am fost supusa unei campanii de denigrare, probabil plecata din disperarea unora pentru faptul ca am ocupat primul loc in procedura pentru ocuparea functiei de procuror-sef european. Pot sa va spun ca asta-seara (miercuri – n.r.), dupa ora 8 seara, s-a prezentat un politist la domiciliul meu si am primit o citatie din partea Sectiei de investigare a infractiunilor din justitie, in calitate de suspect pentru infractiunea de abuz in serviciu, luare de mita si marturie mincinoasa. Este foarte interesant ca aceasta citatie vine inainte de a merge la Parlamentul European in vederea audierii”, a spus Kovesi.

Ea a afirmat ca punerea sa sub acuzare este „abuziva” si „sicanatorie”, sustinand ca se incearca discreditarea sa, pentru a fi impiedicata sa ocupe functia de sef al Parchetului European. (Vlad Enciu)

 

Leave a Reply