Colonia artistica Baraka, grupare care, sambata, se deschide din nou Timisoarei, se vede ca o gura de aer proaspat. Indrazneala. Indignare traita. Libertate. Un mesaj clar: Inchizitia sa stea acasa!
24 noiembrie, ora 17, in spatele curtii Facultatii de Arte, langa Memorialul Revolutiei, se ofera privitorului situatii si spatii noi. Eveniment recomandat persoanelor care au implinit 18 ani. Grupul Baraka va prezenta 24 de lucrari, sculpturi, picturi, instalatii, parformance-uri in care artistii si-au propus sa apara ei insisi dezbracati de prejudecati.
Trei scriitori ai Timisoarei au pasit in galeria Baraka, in cadrul unui preview care ia si, in egala masura, da pulsul locului.
”Cand am pasit pe tarmul Baraka Artist am avut sentimentul ca am aterizat fix pe vremea cand aruncam in capul burghezilor ceausisti bucati de poeme avangardiste la Gradina de Vara Cina cu Serban Foarta si alti ciudati, asa cum fusese raposatul (pe bune!) Hamal pe nume Cirin care, in ciuda aspectului sau ca din portretele celor de la Baraka Artist, stia o multime despre cartile ezoterice ale Tarotului si despre Arborele Vietii din vremea alchimistilor.
Asa si aci la Baraka! Nu va luati dupa aspect, acestia de la Baraka sunt asemenea Hamalului Cirin. Daca nu ma credeti, mergeti in fundul curtii de la Facultatea de arte si holbati-va acolo la cum au construit ei din bulendre si ziduri parasite, un spatiu de libertate – un falanster de artisti liberi pe care lumea se supara ca proasta pe sat.
Si ce altceva ar fi sa fie arta, domnilor, doamnelor, domnisorilor, domnisoarelor daca nu te enerveaza oleaca, daca nu te scoate din sarite, daca nu te indigneaza, daca nu te rusineaza, daca nu te lasa mana in mana cu proasta aia cu satul ei. Dragi inchizitori de toate marimile si culorile, Arta merge inainte, dincolo de supararile noastre. Salut aceasta grupare puternica, n-am mai avut asa ceva de pe vremea falansterului abstract-avangardist-semiotic din anii lui domnu’ Tulcan si domnu’ Flondor. Stiu ca multi se vor supara si le spun ca tocmai d-aia zic ce zic. Sa fie clar!”, spune Daniel Vighi.
In solo-show-ul de sambata, artistii vor avea alaturi, pe dealul din fata galeriei, doi DJ: Drummer din Cosmons si Zaha. Lucrarile vor fi expuse afara, dar si in mai multe spatii ale coloniei. Dincolo de prejudecati vor fi cu totii. Acelasi mesaj l-a lansat si publicistul Marcel Tolcea:
”Va rog sa nu va mai indignati cand nimeriti peste o lucrare a barakanezilor! Nu va mai indignati fiindca indignarea presupune, dincolo de competenta, asezarea intr-un sistem de valori pe care il profesati exact asa cum respirati. De fapt, exact cum fac cei patru artisti Baraka.
Care, spre deosebire de Dv., si-au inchiriat viata artei si traiesc non-stop in nenorocita aia de Baraca asa cum traiau mancatorii de cartofi ai lui van Gogh. Traind arta ca pe un fel de a fi, nu ca pe un fel de a avea: succes, prejudecati, confort, retete, public etc. Asa stand lucrurile, au inceput sa faca arta exact din indignarea lor traita si nu gandita. Din stupoarea ca lumea din jurul lor nu e asa cum ar trebui sa fie pentru Artist”.
Asociatia Culturala Baraka Artist lanseaza, sambata, si o noua galerie de arta unde invita sa se manifeste si alti tineri creatori care rezoneaza cu spiritul grupului.
”O gura de aer proaspat, o provocare cum modernismele ne-au obisnuit deja de ceva vreme, o indrazneala de artisti tineri, cum sta bine tinerilor, o iesire din tipare, iata ce ne propune grupul Baraka.
Azi toate acestea se exprima intr-o formula mai coerenta, mai cuprinzatoare. Cei cu mintea deschisa vor accepta interpelarea ca pe o revarsare de libertate carnavalesca. Plicticosii si Inchizitia sa stea acasa, aici nu e nimic de vazut pentru ei”, este de parere scriitorul Vasile Popovici. (I.P.)