Leul s-a depreciat usor fata de euro, intr-o zi exploziva din punct de vedere politic la nivelul PSD, unde se hotara soarta mai multor ministrii sau lideri ai partidului.
Cursul euro a crescut de la 4,6639 la 4,6650 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,664 – 4,668 lei, iar cotatia de la ora 14:00 se plasa in jurul valorii de 4,666 lei.
Media dolarului american a scazut de la 4,1179 la 4,0855 lei, in timp ce cotatiile fluctuau intre 4,082 si 4,136 lei.
Moneda elvetiana se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,138 si 1,142 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,0856 la 4,0980 lei.
BNR nu a mai injectat lichiditate in piata monetara dupa ce in precedentele trei saptamani au fost realizate trei operatiuni de tip repo, sumele intrate in sistem ridicandu-se la un total de 34 miliarde de lei.
De altfel, guvernatorul Mugur Isarescu a declarat recent ca interventiile ar urma sa devina mai rare, pentru a disciplina unele dintre bancile comerciale.
In aceste conditii indicii ROBOR au inregistrat usoare cresteri, valoarea lor continuand sa puna probleme mari celor au contractat credite.
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a crescut de la 3,22 la 3,23%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,44%.
Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, si cel la 12 luni au crescut, la randul lor, de la 3,52 la 3,53%, respectiv de la 3,59 la 3,60%.
Monedele din regiune pierdeau, la randul lor, teren fata de euro. Cea poloneza se deprecia la 4,312 – 4,331 zloti iar cea maghiara stagna la 321,3 – 321,8 forinti.
Perechea euro/dolar se aprecia la 1,1394 – 1,1434 dolari, ca o consecinta momentana a nemultumirii afisate de investitori dupa ce oficiali ai Rezervei Federale americane au lasat de inteles ca este posibil ca majorarea dobanzii de politica monetara prognozata pentru decembrie sa fie „sarita” din cauza incetinirii economiei mondiale.
Bitcoin a inceput saptamana negativ, atingand un minim al ultimelor 13 luni de 5.173,23 dolari, dupa aparitia unor temeri ca aceasta criptomoneda se va scinda, dupa ce in urma cu circa un an valoarea ei se apropia de 20.000 de dolari.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumatatea zilei in jurul valorii de 5.210 dolari, fata de 6.350 dolari, in urma cu o saptamana. (R.G.)
Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.