Cel mai exotic proces de la Tribunalul Timis! Fostul primar al localitatii Remetea Mare se lupta cu fosta sotie pentru “custodia” unui papagal din rasa Ara, evaluat la 2.000 de euro

Fostul primar al localitatii Remetea Mare, galantul Mihai Petre, recunoscut pentru cuceririle sale efemere din lumea mondena a Timisoarei, a devenit protagonistul celui mai exotic proces civil aflat pe rolul Tribunalului Timis.


La aproape 10 ani de cand a divortat de a treia sotie, fostul edil democrat-liberal inca se lupta in instanta pentru partajarea bunurilor comune, respectiv pentru lichidarea regimului matrimonial.

Daca imparteala a decurs fara incidente in cazul imobilelor, conturilor sau obiectelor de pret, marea problema a aparut in momentul in care cei doi soti au incercat sa-si partajeze un bun comun care este imposibil de impartit.

Spre nedumerirea judecatorilor abilitati sa solutioneze dosarul, este vorba despre un papagal din rasa Ara, care este revendicat temeinic de ambii soti. Niciunul dintre cei doi soti nu intentioneaza sa cedeze, astfel ca la termenul de astazi s-a mai bifat o amanare, pentru ca Mihai Petre si fosta sa sotie sa incerce sa ajunga la un consens, respectiv cine va lua papagalul si cine va fi despagubit cu suma de 2000 de euro, atat cat ar costa pasarea exotica.

Deocamdata, obiectul litigiului se afla in grija fostului primar, care si-a exprimat temerea ca, in cazul in care instanta va decide ca papagalul sa fie atribuit fostei sotii, exista riscul ca pasarea sa nu o mai recunoasca, in conditiile in care cei doi nu mai sunt impreuna de peste 10 ani.

In ciuda situatiei mai mult decat hilare, nu mai putin de trei avocati, printre care Dana Berinde si Laura Clipa, fac exces de elocinta pentru a-i lamuri pe judecatori, cu argumente irefutabile, de ce ca papagalul trebuie sa fie atribuit unuia sau altuia dintre fostii soti. (V.E.)

One thought on “Cel mai exotic proces de la Tribunalul Timis! Fostul primar al localitatii Remetea Mare se lupta cu fosta sotie pentru “custodia” unui papagal din rasa Ara, evaluat la 2.000 de euro

Leave a Reply