EXPLOZIV! Primele condamnari in dosarul politistilor batausi din Timis. VEZI cati ani de inchisoare vor face inculpatii si care este valoarea despagubirilor acordate celor doua victime

Unul dintre dosarele penale cu cel mai mare impact mediatic din ultimii ani, dosarul politistilor batausi din cadrul IPJ Timis, a fost solutionat de Tribunalul Timis, la mai putin de noua luni de la momentul in care procurorii militari au finalizat rechizitoriul si au trimis cauza spre judecare.


Dupa cum era de asteptat, niciunul dintre cei patru inculpati nu si-au recunoscut faptele penale de care au fost acuzati, purtare abuziva si vatamare corporala, astfel ca nu s-a incheiat niciun acord de recunoastere. Poate si din acest motiv, instanta nu a fost de acord cu schimbarea incadrarilor juridice, dupa cum au solicitat inculpatii, din purtare abuziva si vatamare corporala intr-o infractiune unica de vatamare corporala, sau, in cazul subcomisarului Darin Ticu (foto), intr-o infractiune unica de purtare abuziva in forma continuata.

Chiar si in aceste conditii, avand in vedere ca una dintre victimele a fost supusa unei operatii de extirpare a splinei, condamnarile la inchisoare cu suspendare sunt mai mult decat simbolice, singura mare pedeapsa ramanand pierderea locurilor de munca, respectiv interzicerea exercitarii functiei de politist sau de jandarm.

Cea mai mare pedeapsa a fost aplicata agentului principal Necula Marius Gelu, cel care a fost identificat ca a folosit un baston telescopic pentru lovirea victimelor, care a fost condamnat la 3 ani de inchisoare si prestarea a 100 de ore de munca neremunerata la Piete sau Horticultura.

Subcomisarul Darin Ticu, cel care in timpul agresiunii de la Urseni a aplicat victimelor multiple lovituri cu bocancii in piept si in coaste, a primit o pedeapsa rezultanta de 2 ani si patru luni de inchisoare (sase luni pentru purtare abuziva si 1 an si 6 luni pentru vatamare corporala), dar si prestarea a 80 de zile de munca neremunerata la Piete sau Horticultura.

Participarea jandarmului Gavrila Alexandru Eugen la agresarea celor doi nevinovati, Radu Simut si Dragos Bogdan, fratele vitreg al Biancai Dragusanu, a fost evaluata de judecator la 2 ani si o luna de inchisoare, dar si obligarea la prestarea a 80 de zile de munca fortata la Piete sau Horticultura.

In sfarsit, cel mai putin vinovat, in viziunea judecatorului, a fost agentul Alexandru Gruber, condamnat la doar opt luni de inchisoare pentru purtare abuziva, dar si 60 de zile de munca neremunerata la una dintre cele doua regii autonome apartinand Primariei Timisoara.

Instanta a admis si o parte din pretentiile civile ale victimelor, astfel ca Darin Ticu si Necula Marius Gelu, in solidar cu IPJ Timis, vor trebui sa-i plateasca lui Radu Simut suma de 65.000 de euro, in timp ce Dragost Bogdan va trebui despagubit cu 50.000 de euro de catre toti patru inculpati, in solidar cu IPJ Timis si Gruparea Mobila de Jandarmi Timisoara.

De asemenea, Radu Simut va mai putea “recupera” aproape 10.000 de lei de la Darin Ticu si Necula Marius Gelu, in solidar cu IPJ Timis, cu titlu de cheltuieli judiciare.

De asemenea, instanta a dispus confiscarea unui baston telescopic din metal de culoare argintie si a unui baston telescopic din metal de culoare neagra, inregistrate in Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Timis, folosite la comiterea infractiunilor.

Cel mai agresiv dintre politisti, respectiv Necula Marius Gelu, a fost obligat la prelevarea de probe biologice, care vor fi stocate in Sistemul National de Date Genetice Judiciare.

Hotararea Tribunalului Timis nr.  474 din data de 7 noiembrie 2018 nu este definitiva, inculpatii sau procurorii avand dreptul de a formula apel in 10 zile de la comunicare. (G.I.)

5 thoughts on “EXPLOZIV! Primele condamnari in dosarul politistilor batausi din Timis. VEZI cati ani de inchisoare vor face inculpatii si care este valoarea despagubirilor acordate celor doua victime

  1. Astfel de greseli sunt permise poate unor betivani santieristi cu 4 clase si nu unor politisti a caror atributii de serviciu erau chiar cercetarea unor astfel de fapte. Ceea ce s-a intamplat acolo nu este o greseala si spune mult atat despre caracterul politistilor cat si despre caracterul sefilor acestor politisti UNGUREANU, CLAVAC, PROHAP. Vezi sa nu fii si tu victima unor astfel de greseli in viata, dar poate atunci ti-ai schimba parerea.

  2. Am vazut ce fel de polițiști au fost. Sunt pedepse prea mici pentru faptele lor. Să plătești salariile unor astfel de brute si ei sa bată oamenii cu sălbăticie?! Mizerabili.

  3. Foarte buni politistii, dacă l ar fi snopit pe fiu tu in bataie sau l ar fi impuscat in cap ca idiotul de Viziteu rutiera de la Vaslui, tot asa i ai fi compatimit? Bietul Disaga e copil mic!

  4. Daaa… exceptionali politisti. Au facut terci doi oameni care nu erau nici violenti si nici macar in stare sa opuna rezistenta. AU FACUT TERCI BA. LE-AU SPART ORGANELE INTERN. TU PRICEPI BAI CAP DE CRETA??? AU FOST FOARTE APROAPE SA II OMOARE! NICI MACAR NU AU AVUT CURIOZITATEA SA II PERCHEZITIONEZE PE INDIVIZI SA VADA CA NU SUNT CEI CAUTATI. Si tu esti din aceiasi categorie de jeguri ca ei ba. Si ne miram ca la proteste dau aia in stanga si dreapta in batrani si copii. Pai ce respect sa mai avem ba fata de uniforma voastra cand voi umpleti institutiile astea. Sper ca copii tai sa aiba aceiasi soarta ca tinerii astia doi. Sa aiba parte de politisti buni care fac “Greseli” in timp ce cauta interlopi!

Leave a Reply