Alexandru Spatar, agent sef adjunct la Politia Rutiera Timisoara, a ajuns in atentia procurorilor intr-un alt dosar penal, fiind acuzat de abuz in serviciu si fals intelectual, in urma unei noi sanctiuni nelegale aplicate unui participant la trafic.
De aceasta data, tendinta politistului de a-si rezolva problemele personale cu ajutorul functiei de autoritate publica pare evidenta, intrucat este vorba despre o amenda pentru geamuri fumurii, aplicata la ora 3,14, noaptea, iar victima abuzului este nimeni altul decat un agent de la Politia Locala Timisoara, insitutie care-l tocmai il amendase pe Spatar pentru ocuparea domeniului public cu o remorca auto.
De altfel, rutieristul a si anuntat ca va declansa “jihadul” impotriva colegilor de la Politia Locala, dupa ce a fost obligat sa plateasca amenda si sa-si ridice utilajul de pe domeniul public.
Prima ocazie de sanctionare a unui rival de la Politia Locala s-a ivit in noaptea de 26/27 noiembrie 2017, dupa ora 3, cand agentul Bogdan Rusu, aflat la volanul masinii personale, se intorcea cu familia din concediu si tocmai intrase in oras, pe strada Calea Aradului.
“M-am intersectat cu Spatar Alexandru Madalin, care conducea o autospeciala de politie. Acesta a intors dupa mine si, punand semnalele luminoase, m-a oprit si mi-a solicitat actele, fara sa-mi comunice motivul opririi. Mi-a solicitat sa suflu in etilotest, desi i-am spus ca nu consumasem bauturi alcoolice. Rezultatul testarii a fost negativ, iar drept urmare, acesta mi-a comunicat ca voi fi sanctionat pentru aplicarea de folii neomologate pe geamurile laterale fata. Am fost sanctionat cu amenda maxima de 2.900 de lei si retinerea certificatului de inmatriculare. Am formulat obiectiuni si i-am cerut sa noteze la rubrica corespunzatoare numarul si seria certificatului de omologare, din care reiesea ca foliile erau legale, insa agentul de politie a refuzat sa consemneze obiectiunile, spunand ca acestea sunt povesti”, mentioneaza Bogdan Rusu in plagerea depusa la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.
Dupa cum era firesc, procesul-verbal intocmit de Alexandru Spatar a fost contestat la instantele de judecata, iar atat Judecatoria Timisoara, cat si Tribunalul Timis (decizia 1296/19.07.2018) au dat castigat de cauza petentului, anuland amenda.
Paradoxal, plangerea disciplinara depusa la sediul IPJ Timis, in care s-a reclamat abuzul evident al politistului rutierist, a fost solutionata cu o noua atentionare aplicata lui Alexandru Spatar.
“La Serviciul Rutier Timis sunt tolerati si sustinuti o anumita categorie de politisti camionagii, pe care ii cunoaste atat colegii rutiersiti, cat si opinia publica. Acestia cer curse transportatorilor onesti sub amenintarea amenzilor repetate.
De asemenea, amendeaza din razbunare, ca raspuns ca Politia Locala l-a sanctionat pentru ca nu-si ridica epavele de pe domeniul public, amendeaza avocati pentru ca vor sa se razbune, pe liderul de sindicat, care le-a spus intr-o emisiune TV ca sunt spagari.
Amenzi care, asa cum se poate constata, sunt anulate de judecatori ca fiind abuzive. Inspectorul sef Alin Petecel este incapabil sa-i cheme la ordine, dandu-le atentionari materne care nu produc niciun fel de consecinte, intrucat nici macar nu sunt masuri disciplinare, asa cum fals se arata in comunicarea catre Bogdan Rusu.
Domnilor Alin Petecel si Artur Vadrariu, atentionarea nu este masura disciplinara, rog a se revedea textul de lege, atentionarea este masura administrativa, nu dezinformati petentii care va reclama abuzurile politistilor camionagii“, atrage atentia avocatul Florin Kovacs, reprezentantul legal al politistului local Bogdan Rusu. Reamintim ca, in urma repetatelor reclamatii la adresa lui Alexandru Spatar, conducerea IPJ Timis a luat decizia de a-l retrage de pe strada si a-l detasa pe o functie de birou. (G.I.)