Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat o decizie, astazi, in privinta situatiei delegarilor la Ministerul Public, dupa adoptarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind legile justitiei.
Astfel, cel mai important for de conducere al magistraturii a recomandat unitatilor de Parchet din tara ca prevederile OUG pentru legile justitiei sa se aplice doar pentru viitor. Conditia de vechime de 10 ani urmeaza sa se aplice doar procurorilor care urmeaza sa intre in DNA, DIICOT sau Parchetul General.
”Nu pleaca nimeni. Avand in vedere dispozitiile legii care prevede conditionalitatea de vechime de la data aparitiei legii, a ordonantei de urgenta, pe viitor, nu discutam despre un caracter retroactiv”, a anuntat vicepresedintele CSM, Codrut Olariu.
Iata comunicatul oficial al CSM:
”In sedinta din data de 17 octombrie 2018, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de solicitarile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Sectia pentru procurori, cu unanimitate, a recomandat interpretarea dispozitiilor art.VII din Ordonanta de Urgenta nr.92/2018 in sensul aplicarii pentru viitor a conditiilor de exercitare a functiei in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si al Directiei Nationale Anticoruptie, precum si in cadrul celorlalte parchete.” (V.E.)