Lideri importanti ai PSD, printre care secretarul genera Marian Neacsu, fostul premier Mihai Tudose si vicepremierul Paul Stanescu, au discutat despre retragerea sprijinului politic pentru Liviu Dragnea, ceea ce inseamna ca Daddy poate fi inlaturat, cat de curand, de la sefia partidului.
Aceasta schimbare importanta la varful PSD il poate aduce in pole-position pentru preluarea sefiei organizatiei din Timis pe deputatul Adrian Pau, care in ultimile zile a declansat o serie de atacuri la adresa teleormaneanului, sustinut inca de o camarila de sinecuristi, printre care si incontrolabilul parlamentar banatean Matei Suciu, desi este condamnat in doua dosare penale.
”Viceprim-ministrul Paul Stanescu, ministru al Dezvoltarii Regionale si presedinte al PSD Olt, a discutat, impreuna cu alti presedinti de organizatii judetene social-democrate, despre posibilitatea initierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru presedintele formatiunii, Liviu Dragnea”, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse din PSD. Printre liderii judeteni participanti la discutii se numara si presedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Badalau, potrivit surselor citate.
”In total, ideea unei solicitari de demisie a sefului PSD a fost discutata de peste 27 de presedinti de organizatii judetene ale partidului”, au mai aratat sursele citate. Sustinerea premierului Viorica Dancila in fruntea Guvernului nu se afla pe agenda liderilor organizatiilor judetene PSD care au discutat despre o retragere a lui Dragnea, au precizat, pentru MEDIAsursele citate.
Conducerea largita a PSD este asteptata sa se reuneasca, cel mai tarziu la inceputul lunii viitoare, pentru evaluarea activitatii ministrilor.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, pe 8 septembrie, ca premierul Viorica Dancila va veni cu o prezentare a activitatii ministrilor, iar in cadrul PSD va exista o discutie pe fiecare ministru in parte, precizand ca pana la finalul lunii sau inceput de octombrie lucrurile „trebuie sa se incheie cu o remaniere”. (Mara Ion)