Fum alb la Ministerul Justitiei! Functia de procuror-sef al DNA a fost adjudecata, a anuntat ministrul Tudorel Toader

Propunerea pentru functia de procuror sef al DNA va fi anuntata joi, 6 septembrie, la ora 13, a precizat ministrul Justitiei, Tudorel Toader, dupa cel de-al doilea “conclav” al selectiilor, fumul alb vazut deasupra cladirii Ministerului  Justitiei dand de stire ca, in sfarsit, habemus accusator…


“Au fost finalizate interviurile pentru ocuparea functiei de procuror-sef DNA! Joi, 06.09.2018, la orele 13, pe pagina de internet a MJ vom face cunoscuta propunerea pentru procurorul-sef DNA, precum si programele de management”, a afirmat Toader intr-o postare pe Facebook.

Ultimii trei procurori declarati admisi la selectia pentru ocuparea functiei de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie au sustinut, astazi, interviurile cu ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

Acestia sunt procurorul militar Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea – fost procuror general adjunct al Romaniei si Paula-Nicoleta Tanase – procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati.

In prima zi, luni, au sustinut interviul la sediul MJ Sorin Armeanu – prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean – procuror la DNA Constanta, Adina Florea – procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, in prezent delegata la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta.

Pe 29 august, Ministerul Justitiei anunta ca toti cei sase candidati inscrisi la selectia pentru ocuparea functiei de procuror-sef al DNA au fost declarati admisi si vor sustine luni si marti interviurile cu Tudorel Toader. (V.E.)

Leave a Reply